Ban Ki-moon depânge pierderile din Haiti - Revista presei internaţionale
0Presa internaţională de astăzi scrie despre declaraţiile lui Ban Ki-moon despre catastrofa din Haiti, moartea a opt chineţi în Haiti sau revenirea lui Luis Aguiar la Sporting Lisabona. Printre alte subiecte, Manzano reafirmă că Valverde s-a dopat, iar Daniel Ortega acuză Statele Unite că ocupă militar Haiti.
Ban Ki-moon depânge pierderile din Haiti. Secretarul Gereral ONU, Ban Ki-moon plânge moartea oficialilor ONU care au murit în urma cutremurului din Haiti. Acesta a promis că Organizaţia Naţiunilor Unite nu va înceta să opereze în ţara lovită de cea mai mare catastrofă din istoria sa. Într-o declaraţie făcută publică de purtătorul său de cuvânt, Ban Ki-moon a anunţat că este "profunt întristat" de pierederea reprezentantului special în Haiti, Hedi Annabi, scrie pe site-ul oficial al ONU.
Beijingul confirmă moartea a opt chinezi în Haiti. Corpurile a opt resortisanţi chinezi, morţi în seismul devastator care a lovit Haiti marţi, au fost descoperite sub dărâmături, a anunţat duminică agenţia oficială China Daily, citând o sursă oficială chineză. Aceşti opt chinezi decedaţi erau toţi membri ai Operaţiunii de menţinere a păcii a ONU desfăşurată în insulă începând din 2004, a precizat agenţia, citând Ministerul chinez al Securităţii publice.
Luis Aguiar a revenit la Sporting Braga. Sporting Braga, lideră a campionatului de fotbal al Portugaliei, a anunţat revenirea mijlocaşului său ofensiv uruguayan Luis Aguiar, care a mai evoluat aici în sezonul trecut, fiind împrumutat pentru 6 luni la Dinamo Moscova, potrivit Goal.
Manzano reafirmă că Valverde s-a dopat. Fostul ciclist spaniol Jesus Manzano a reafirmat în presă Alejandro Valverde s-a dopat, fără discuţie, apreciind că ar fi mai bine pentru compatriotul său să recunoască, în locul negării încăpăţânate a acestui fapt notoriu. "L-am văzut pe Valverde dopându-se în mai multe ocazii în echipa Kelme, unde am fost împreună în 2002 şi 2003. Era un sistem de dopaj generalizat, organizat", a declarat Manzano, citat de AS.
Daniel Ortega acuză Statele Unite că ocupă militar Haiti. Preşedintele sandinist nicaraguan Daniel Ortega a acuzat Statele Unite că profită de haosul în care se află Haiti după cutremurul de pământ de marţi 'pentru a instala' trupele sale în insula din Marea Caraibilor, notează Xinhua.























































