Atac terorist la o academie de poliţie din Pakistan, soldat cu cel puţin 59 de morţi şi 117 răniţi
0Mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat, luni seară, o academie de poliţie din oraşul pakistanez Quetta, care găzduia în acel moment 700 de cadeţi, au anunţat autorităţile pakistaneze. Cel puţin 59 de persoane au fost ucise şi 117 rănite în urma atacului, încheiat după o operaţiune antiteroristă care a durat aproximativ cinci ore.
UPDATE 12.20 Organizaţia teroristă Statul Islamic a revendicat atacul comis în noaptea de luni spre marţi în Quetta. Anterior, un comandant militar din provincie, generalul Sher Afgun, a declarat că discuţiile telefonice interceptate între atacatori sugerează că făceau parte din gruparea teroristă Lashkar-e-Jhangvi.
Armata şi trupele speciale pakistaneze au derulat o operaţiune care a durat mai bine de cinci ore pentru anihilarea teroriştilor, încheiată în primele ore ale dimineţii de marţi.
Inspectorul General al Corpurilor de Frontieră – unitate a forţelor speciale care a participat la operaţiune – Sher Afgan a declarat că şase terorişti au executat atacul, dintre care trei erau echipaţi cu veste cu explozibili. Relatările de la faţa locului sugerează că atacatorii erau înarmaţi cu puţti de asalt AK-47 şi grenade.
Afgan a acuzat o facţiune a grupării jihadiste Lashkra-e-Jhangvi, care s-ar fi aflat în legătură cu militanţi din Afganistan, conform BBC News. Atacul nu a fost revendicat de nicio facţiune până în momentul de faţă.
Sarfraz Bughti, ministrul de interne al regiunii Balochistan, a declarat că bilanţul victimelor până în momentul de faţă este 44 de morţi şi 118 răniţi, în cea mai mare parte cadeţi sau gardieni ai academiei de poliţie din Quetta, dar şi membri ai forţelor de securitate. „The Telegraph” susţine că surse de la spitalele din zonă situează numărul deceselor la cel puţin 51.
Soarta atacatorilor nu a fost comunicată de către autorităţi, însă presa locală notează că cel puţin doi dintre s-au aruncat în aer în cursul atacului.

Un cadet rănit în urma atacului de la campusul academiei din Quetta este preluat de echipajele de urgenţă FOTO EPA
-ŞTIREA INIŢIALĂ-
„5-6 terorişti au atacat un complex din cadrul unei academii de poliţie. Armata şi forţele antiteroriste au ajuns la faţa locului. Operaţiunea a început” se arată într-un comunicat al armatei pakistaneze, citat de „The Telegraph”.
Ministrul de Interne al regiunii Balochistan - în care este situat oraşul Quetta – Sarfraz Bugti a declarat că cel puţin 17 persoane ar fi fost rănite, iar 700 de cadeţi s-ar fi aflat în complex la momentul atacului, conform cotidianului pakistanez „The Nation”. Oficialul nu a menţionat însă câţi dintre aceştia se află încă în interiorul complexului atacat; presa locală relatează că o parte dintre cadeţi şi staff-ul academiei sunt ţinuţi ostatici.
„Toţi cei răniţi sunt cadeţi care au reuşit să scape din complex” a declarat pentru Waqt News ministrul Sănătăţii din Balochistan, Rehmat Saleh Baloch.
Mai multe schimburi de focuri au avut loc între atacatori şi forţele de securitate, iar trei explozii s-au auzit în zona atacului. „The Nation” citează surse din cadrul poliţiei care susţin că atacatorii sunt echipaţi cu veste cu explozibili, iar cel puţin unul dintre s-ar fi aruncat deja în aer. Atacul a început în jurul orei locale 23.30 (ora României 21.30).

Sursă: Al-Jazeera News