Arabia Saudită, la un pas de a deveni putere nucleară. Riadul a comandat deja bombe atomice de la pakistanezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arabia Saudită ar putea intra oricând în posesia bombelor nucleare furnizate de Pakistan
Arabia Saudită ar putea intra oricând în posesia bombelor nucleare furnizate de Pakistan

Arabia Saudită a investit masiv în programul nuclear al Pakistanului şi poate obţine oricând bombe atomice pe această cale, transmite BBC în exclusivitate.

Deşi retorica oficială a Riadului condamnă programul nuclear al Iranului, se pare că saudiţii ar putea intra în posesia temutelor bombe atomice înaintea Teheranului. Arabia Saudită a investit masiv în programul nuclear al Pakistanului şi se pare că în urmă cu ceva vreme a comandat arsenal nuclear. 

Acesta ar fi acum pregătit şi aşteaptă să fie furnizat Arabiei Saudite, transmite BBC. Informaţiile sunt completate de declaraţiile făcute luna trecută de un fost director al serviciilor de informaţii saudite. Prezent la o conferinţă în Suedia, acesta a spus că „saudiţii nu vor aştepta o lună, au plătit deja bomba, vor merge în Pakistan şi-şi vor aduce de acolo ceea ce au nevoie”. 

Încă din 2009, Regele Abdullah al Arabiei Saudite a avertizat că, dacă Iranul face demersuri pentru a deveni putere nucleară, atunci şi saudiţii vvor face acelaşi lucru. 

Conduse de Arabia Saudită, ţările din Golful Persic au făcut front comun şi şi-au dezvoltat o strategie independentă de SUA faţă de situaţia din Orientul Mijlociu, nemulţumite de incoerenţa Statelor Unite faţă de criza din Siria şi de lipsa unei intervenţii militare în războiul civil dintre rebelii sirieni şi armata loială regimului condus de al-Assad.

 În primul rând, ele şi-au intensificat eforturile pentru sprijinirea opoziţiei siriene în războiul cu regimul condus de preşedintele Bashar al-Assad. Statele au suplimentat transporturile de armament către rebeli şi pun bazele unor noi baze de instruire a acestora în Iordania.

Capitalele din regiune sunt nemulţumite în mod special de lipsa unei intervenţii militare conduse de americani în Siria împotriva regimului. Mai multe dintre aceste state promiseseră americanilor sprijin atunci când vor demara ofensiva. 

Saudiţii în mod special sunt nemulţumiţi şi de eforturile de conciliere pe axa Washington-Teheran.

Ultimele luni au adus o îmbunătăţire semnificativă a relaţiilor diplomatice dintre Statele Unite ale Americii şi Iran, culminând cu o convorbire telefonică istorică între preşedintele Barack Obama şi omologul său de la Teheran, Hasni Rouhani.

CITEŞTE MAI MULT

Noul preşedinte al Iranului promite să refacă relaţiile cu SUA, dar nu are puterea să renunţe la programul nuclear

Clericul moderat Hassan Rohani, un vechi contestatar şi adversar al actualului preşedinte Mahmoud Ahmadinejad, a obţinut o majoritate de peste 50% la alegerile prezidenţiale din Iran.

Mahmoud Ahmadinejad: „Sunt pregătit să fiu primul iranian trimis în spaţiu”

Preşedintele Iranului a anunţat luni că este pregătit să fie primul care testează progamul ambiţios al Teheranului, care şi-a propus să trimită un om în spaţiu până în 2020.

VIDEO Discursul preşedintelui Iranului, boicotat la ONU: ţara este ameninţată de sionişti, iar Vestul slujeşte Diavolul

Iranul este ameninţat militar de „sioniştii necivilizaţi”, iar marile puteri ale Vestului „s-au încredinţat Diavolului”, a declarat miercuri preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, în discursul rostit la Adunarea Generală a ONU. Respectând „tradiţia” anilor precedenţi, diplomaţii SUA, ai Canadei şi ai Israelului au părăsit sala înaintea cuvântării liderului iranian.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite