Aproximativ 300 de şcoli americane au fost închise - Revista presei internaţionale
0Presa internaţională de astăzi scrie despre închiderea a 300 de şcoli americane, arestarea unui suspect în Los Angeles sau anunţul făcut de Sri Lanka despre apropiata înfrânfrângere a rebelilor. Printre alte subiecte, filmele produse de Disney şi programele de televiziune produse de ABC vor fi disponibile pe internet, iar trupele britanice s-au retras din Irak.
Aproximativ 300 de şcoli americane au fost închise, având în vedere că numărul cazurilor de gripa porcină a ajuns la 100. Autorităţile americane au menţionat că sunt capabile să producă vaccinuri pentru toată populaţia ţării, însă acest lucru nu se poate întâmpla mai devreme de începutul toamnei, anunţă AP. Boala este prezentă în mai multe state americane, ajungând chiar şi la Casa Albă, care a anunţat că un asistent al secretatului Energiei, Steven Chu s-a îmbolnăvit, aparent în momentul în care ajuta la pregătirea excursiei prezidenţiale în Mexic. Acesta nu a zburat cu avionul prezidenţial şi nu a reprezentat niciun moment un risc pentru preşedintele Barack Obama.
Poliţia din Los Angeles a anunţat că a arestat o persoană suspectă de moartea a 30 de femei în vârstă, în două valuri de crime nerezolvate, care au terorizat oraşul Los Angeles şi alte comunităţi între anii 1970 - 1980, anunţă Reuters. Detectivii din Los Angeles au spus că John Floyd Thomas Fr., în vârstă de 72 de ani, cel despre care cred că este autorul celor 30 de crime, a fost conectat prin probe de ADN de cinci dintre crime, de două fiind acuzat. Pedeapsa de care este pasibil suspectul este de închisoare pe viaţă fără suspendare.
Sri Lanka anunţă că înfrângerea rebelilor este la câteva zile distanţă, teritoriul controlat de tamili fiind redus la o simplă parcelă de 5 kilometri pătraţi. Oficialii consideră că în mai puţin de o săptămână aceştia vor fi înfânţi: Pe de altă parte, preşedintele ţării şi-a exprimat nemulţumirea faţă de utilizarea armelor grele în zona de conflict, deşi a anunţat că nu va pune civilii aflaţi în această regiune în pericol, scrie Voice of America.
Filmele produse de Disney şi programele de televiziune produse de ABC vor fi disponibile pe internet, pe Hulu.com. Acest lucru se întâmplă pentru că Disney deţine o parte din site împreună cu fondatorii săi, NBC Universal şi News Corp. Înţelegerea, anunţătă joi, va aduce pe site filme mai vechi produse de Disney şi show-uri de televiziune precum Lost, Grey's Anatomy, după ce acestea vor rula mai întâi la televizor. Această mişcare duce mai departe lupta dintre cei trei din patru mari proprietari de televiziuni din Statele Unite, ABC, NBC şi Fox într-o nouă luptă pentru online cu CBS, deţinătorul TV.com, scrie AP.
La şase ani de la invadarea Irakului, trupele britanice şi-au terminat misiunea, cea mai controversată misiune a armatei britanice, de la Războiul Suezului, cu 50 de ani în urmă, când Washingtonul i-a obligat pe englezi, pe francezi şi pe israelieni să se retragă. "Rolul forţelor terestre britanice este terminat", a spus un oficial din armată, despre misiunea trupelor de a antrena două divizii ale armatei irakiene. Ceremoniile evenimentului au fost, în mare parte, simbolice deoarece forţele britanice au predat controlul Basrei încă de la începutul anului, notează The Guardian.