Americanilor nu le pasă de Iran!

Ty Chandler jurnalist, Kansas City, SUA Timp de două zile, comunitatea internaţională a fost cu ochii pe conferinţa din Irak. O să fie oare ruptă tăcerea? Vor reuşi SUA şi

Ty Chandler
jurnalist, Kansas City, SUA

Timp de două zile, comunitatea internaţională a fost cu ochii pe conferinţa din Irak. O să fie oare ruptă tăcerea? Vor reuşi SUA şi Iran să poarte discuţii constructive? Şi dacă da, ce semnificaţie vor avea ele pentru Irak şi războiul de acolo?

În vreme ce aceste întrebări treceau prin mintea diplomaţilor, legiuitorilor şi cetăţenilor lumii, întâlnirea faţă în faţă dintre Condoleezza Rice şi ministrul iranian de externe, Manouchehr Mottaki, nu a avut importanţă pentru cei mai mulţi dintre americani, ea trecând aproape neobservată.

În calitate de jurnalist american, aş fi putut să nu dau prea multă atenţie acestor evenimente dacă nu m-aş fi reîntors la facultate. Relaţiile internaţionale joacă un rol minim în jurnalismul american, mai ales la nivel local. Obişnuim să anunţăm numărul militarilor morţi la fel de firesc cum prezentăm buletinul meteo pentru weekend. Informaţia că opt oameni au murit în parlamentul irakian este "îngropată" în buletinele noastre informative, fiind difuzată cu mult în urma ştirilor despre atacuri armate şi jafuri de maşini. Paternitatea copilului Anei Nicole Smith pare mult mai importantă decât conflictul din Orientul Mijlociu.

În ciuda acestui sentiment de apatie generală resimţit de majoritatea americanilor, am decis să mă reîntorc la facultate ca să pot obţine informaţii eu însămi. M-am înscris în programul de masterat al Universităţii din Kansas, profil Studii Internaţionale. Când am început masteratul mă consideram destul de bine informată. Lucrez ca jurnalist de şase ani şi am studiat politică şi istorie în timpul facultăţii. Am considerat că un master în studii internaţionale îmi va fi de folos, dar niciodată n-am crezut că-mi va deschide ochii. În trei luni de masterat am învăţat mai mult decât învăţasem într-o viaţă. Nu ştiu de ce, dar Revoluţia din Iran nu a ajuns să fie inclusă în programa de învăţământ public american. Nu aveam niciun motiv să pun la îndoială afirmaţia preşedintelui George Bush că Iran "face parte dintr-o axă a diavolului", pentru că nu ştiam nimic care să contrazică această afirmaţie. În plus, Orientul Mijlociu nu este singurul subiect despre care nu învaţă copiii americani în şcoală. Şi războiul din Vietnam a fost omis sau ignorat de programele de invăţământ american. De ce?

Oare care să fie motivele pentru care se împiedică diseminarea informaţiei despre istoria şi politica lumii? Societatea americană este una liberă, nu? Am discutat şi acest subiect în una din orele de curs şi am ajuns la concluzia că ignoranţa este o binecuvântare. Nu ajungi să te întrebi de ce SUA refuză să discute cu Iranul, chiar în condiţiile în care ministrul de externe iranian declara pentru o cunoscută publicaţie cum e "Time Magazine" că e gata să vorbească. Şi aşa am ajuns la concluzia că definitorie pentru americani nu este apatia, aşa cum am crezut iniţial, ci ignoranţa. Vrem să se sfârşească războiul. Vrem ca soldaţii noştri să se întoarcă acasă întregi, dar acceptăm ideea că Iranul ne sabotează eforturile fără să ne examinăm propriul rol.

Nu putem obţine pacea prin violenţă. Într-un recent interviu acordat de ministrul iranian de externe, Manouchehr Mottaki, publicaţiei "Time", acesta declara: "Şi americanii, şi englezii ar trebui să realizeze că nu au o poziţie privilegiată în comparaţie cu alţii. Şi ei ar trebui să-i asculte pe ceilalţi". Cum poate cineva să contrazică o asemenea afirmaţie? Nu poate exista pace fără să asculţi şi să fii deschis dialogului. Pentru mine, ca cetăţean american, dar şi ca jurnalist, este frustrant să văd că mulţi dintre compatrioţii mei fie că nu înţeleg, fie că nu le pasă suficient de mult încât să ceară acest lucru. Şi deşi am avut o oportunitate uriaşă, Rice a plecat de la conferinţă fără să schimbe cu ministrul de externe iranian mai mult decât politeţuri. O mare oportunitate irosită! Nu vom şti niciodată care ar fi fost urmările unei conversaţii între cei doi. Poate că ar fi adus războiul din Irak cu un pas mai aproape de pace. Poate ar fi adus acasă taţii şi mamele care luptă în acest război. Ar fi însemnat o viaţă pierdută în minus, fie ca viaţa aceea aparţinea unui irakian sau unui american. Şi poate ar fi dat şansa unor ţări ca Iranul şi Siria să contribuie la stabilizarea situaţiei din regiune. Dar, de vreme ce aceste discuţii n-au avut loc şi s-ar putea nici să nu aibă loc într-un viitor apropiat, toate aceste scenarii pe care le construiesc acum nu înseamnă absolut nimic.

Ty Chandler este o jurnalistă americană de renume, având la activ premii Associated Press şi Emmy. Ty lucrează ca reporter la postul american de televiziune KCTV5 din Kansas City, Missouri şi este moderatoarea unei emisiuni de radio. Este înscrisă în programul de masterat în Studii Internaţionale al Universităţii din Kansas.