Alegerile „istorice” din Pakistan: Liga Musulmană a fostului premier Sharif, în fruntea preferinţelor electoratului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nawaz Sharif, în momentul votului FOTO Reuters
Nawaz Sharif, în momentul votului FOTO Reuters

Rezultatele parţiale ale „alegerilor istorice” din Pakistan arată că partidul fostului premier Nawaz Sharif se află în fruntea preferinţelor electoratului. Liga Musulmană a lui Sharif va dispune, cel mai probabil, de cele mai multe scaune parlamentare în urma scrutinului general desfăşurat sâmbătă în Pakistan.

Sharif s-a declarat deja învingător. Programul de vot a fost prelungit timp de oră în întreaga ţară, până la şase după amiaza, potrivit „BBC News”.

Un purtător de cuvânt al comisiei de alegeri a declarat că speră să fie prezentă la vot între 60 şi 80 la sută din populaţie. În 2008, 44 la sută din oameni şi-au exprimat votul.

Într-uin discurs ţinut în Lahore, Sharif a precizat că Liga Musulmană va avea cele mai multe voturi: „Ar trebui să îi mulţumim lui Allah că i-a dat Ligii Musulmane altă şansă de a vă servi pe voi şi pe Pakistan”.

„Ţin cu toate partidele care stau cu mine la masă şi discută pentru a rezolva problemele Pakistanului.”

Mişcarea Justiţiei, partidul lui Imran Khan, a avut performanţe lăudabile, iar prezicerile indică faptul că aceasta a câştigat în Peshawar.

În Pakistan au avut loc, sâmbătă, alegeri generale, iar ziua a început cu violenţe. În oraşul Kirachi au explodat două bombe omorând cel puţin 11 oameni, în timp ce în oraşul Mardan au fost 15 victime. Campania electorală, care s-a încheiat joi, a fost la rândul ei marcată de o serie de atentate comise de talibani care spun că scrutinul că nu este organizat conform normelor islamice.

Potrivit unui comandant al insurgenţilor care a solicitat protecţia anonimatului, liderul talibanilor pakistanezi din cadrul TTP, Hakimullah Mehsud, a ordonat atentate sinucigaşe în ziua scrutinului.

Un atentat cu bombă din cartierul Landhi din oraşul Karachi s-a soldat cu cinci morţi şi 21 de răniţi, informează "BBC". Explozia a fost menită pentru un membru al Partidului Naţional Awami, în condiţiile în care talibanii au ameninţat că vor ataca partidele "laice" în ziua alegerilor.

De asemenea, vineri, cu o zi înainte de desfăşurarea alegerilor, cel puţin patru persoane au fost ucise, iar alte aproximativ 15 rănite, într-o explozie într-o piaţă, în zone tribale, au anunţat surse din domeniul serviciilor de securitate, relatează AFP

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite