Ahmadinejad denunţă o ordine economică 'incorectă', dominată de SUA
0Preşedintele iranian ultraconservator Mahmoud Ahmadinejad a denunţat azi ordinea economică 'incorectă' dominată, potrivit lui, de Statele Unite ale Americii, primele responsabile pentru actuala criză mondială, informează France Presse şi Reuters, citate de Agerpres.
'Ordinea economică este incorectă şi iresponsabilă', a spus liderul iranian în deschiderea, la Teheran, a unui summit al Organizaţiei de cooperare economică /ECO/, regretând că 'din păcate, naţiunile lumii trebuie să plătească preţul politicilor ineficiente ale anumitor ţări'. 'Statele Unite ale Americii şi anumiţi aliaţi ai acestora sunt în centrul crizei economice', a continuat el.
ECO, fondată în 1985 de Iran, Pakistan şi Turcia, regrupează ţări din regiune şi urmează să studieze în cadrul acestui summit impactul crizei financiare mondiale asupra economiei acestora.
Mahmoud Ahmadinejad, critic tradiţional al SUA, a opinat că 'sistemul capitalist a eşuat'. El a cerut să se răspundă 'ameninţării ordinii internaţionale incorecte prin crearea unei situaţii economice sigure pentru ţările noastre', graţie dezvoltării schimburilor între membrii ECO.
La summitul din capitala republicii islamice participă, printre alţii, preşedintele afgan Hamid Karzai, care va încerca să îşi convingă interlocutorii iranieni să participe la o conferinţă internaţională consacrată Afganistanului prevăzută pentru 31 martie, notează AFP.























































