Adunarea Generală a ONU se va reuni pentru a susține Ucraina la un an de la declanșarea invaziei ruse

0
Publicat:

Adunarea Generală a ONU se va reuni la 22 februarie într-o sesiune specială pentru a vota o rezoluţie în sprijinul Ucrainei la un an de când Rusia a început oficial războiul împotriva sa.

Adunarea Generală a ONU FOTO Shutterstock
Adunarea Generală a ONU FOTO Shutterstock

Potrivit unor surse diplomatice citate de agenția de presă EFE, reuniunea, care a fost convocată oficial vineri la inițiativa Ucrainei şi a mai multor aliaţi de-ai săi, ar urma să dureze două zile şi să beneficieze de prezenţa a numeroşi miniştri din diferite ţări.

În perspectiva întâlnirii, conducerea de la Kiev pregăteşte o propunere de rezoluţie care ar urma să fie votată la 23 februarie şi cu care doreşte să obţină un mesaj de susţinere din partea comunităţii internaţionale.

Potrivit unor surse diplomatice, Guvernul ucrainean intenţiona inițial să prezinte un text ambiţios care să sprijine planul de pace promovat de preşedintele Volodimir Zelenski, o propunere care a fost deja respinsă de Moscova şi în care se cere, între altele, retragerea trupelor ruse din Ucraina şi aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili de declanşarea invaziei.

Totuşi, potrivit surselor citate de EFE, rezoluţia va avea până la urmă un caracter mai general, în linie cu textele aprobate deja de Adunarea Generală a ONU de la începutul războiului. Scopul este de a obţine un sprijin cât mai larg cu putinţă şi de a evita astfel numeroase abţineri în semn de nemulţumire faţă de un text mult prea „direct”, notează EFE, potrivit Agerpres.

Ucraina şi aliaţii săi au reuşit să promoveze mai multe rezoluţii cu majorităţi copleşitoare în Adunarea Generală a ONU de la începutul războiului, pentru a contracara blocajul din Consiliul de Securitate, unde nu s-a ajuns la niciun acord din cauza dreptului de veto al Rusiei.

La 24 februarie 2022, Rusia a declanşat împotriva Ucrainei un război în scop expansionist mascat sub termenul „operațiune militară specială”.

În lume

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite