VIDEO O femeie a murit şi două persoane au fost rănite, după ce un copac a căzut peste ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copacul doborât de vântul puternic a omorât o femeie FOTO Captură The Guardian
Copacul doborât de vântul puternic a omorât o femeie FOTO Captură The Guardian

Furtunile violente şi inundaţiile puternice din Marea Britanie au provocat nu doar pagube materiale, dar şi pierderi de vieţi umane. O tânără a murit şi alte două persoane au fost grave rănite, după ce un copac a căzut peste ei, doborât de vântul puternic, într-o localitate din sud-vestul ţării.

Femeia în vârstă de 21 de ani se adăpostea într-un cort, lângă un zid aflat în centrul oraşului Exeter, când copacul a căzut, notează The Guardian.

Ea a fost transportată la spital, însă a murit la scurt timp.

„A fost un stejar foarte mare, care se afla acolo de foarte mulţi ani. Am avut parte de o vreme rea, a plouat foarte mult şi copacul a căzut pur şi simplu", a declarat inspector Andrea Webber.

„Încă doi oameni au fost implicaţi, însă aceştia au răni minore. Ea a declarat că poliţiştii au ajuns la faţa locului imediat, dar nu au mai putut face mare lucru pentru fată, rănile ei fiind foarte grave".

Într-un mesaj transmis pe o reţea de socializare, premierul britanic David Cameron a dat asigurări că guvernul va oferi asistenţă tuturor cetăţenilor afectaţi de intemperii.

Ploile torenţiale şi vântul puternic au lăsat mii de case fără curent electric, iar traficul feroviar şi cel rutier au fost afectate.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite