VIDEO Ninsorile aduc haos în Europa de Est

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vremea neobişnuit de rece pentru această perioadă şi căderile de zăpadă au dat peste cap sistemele de transport din Europa de Est. Bulgarii au declarat stare de urgenţă în mai multe regiuni, iar moldovenii cer ajutorul guvernului după ce zeci de mii de tone de mere le-au îngheţat în copaci.

Ninsorile, ploile şi rafalele puternice de vânt au generat haos în Bulgaria, unde autorităţile au decretat sâmbătă situaţie de urgenţă în mai multe districte şi unde circulaţia este întreruptă sau îngreunată pe mai multe drumuri, relatează site-ul Novinite.com, preluat de Mediafax. 

Prima zapadă a venit prea devreme şi în Ungaria, în capitala Budapesta aşezându-se un strat de câţiva centimetri, la fel şi în unele zone din Belgia. 

În Grecia, cantitatea ridicată de precipitaţii a dus la inundarea mai multor localităţi. Nici măcar capitala Atena nu a fost ocolită, câteva străzi devenind adevărate torente. În total, peste 250 de maşini au fost luate de ape în Grecia, iar peste 800 de case au fost inundate. Premierul Antonio Samaras a promis sprijin persoanelor afectate. Aceleaşi promisiuni au fost făcute şi în Italia, unde mai multe zone au fost inundate. 

Autorităţile bulgaria au decretat situaţie de urgenţă la Burgas, pe litoralul Mării Negre, din cauza vremii extreme. Valuri înalte au inundat plaja din nordul oraşului, precum şi coasta din Nesebăr şi Pomorie. Aproximativ 50 de persoane au fost evacuate în suburbia Cerniţa din apropiere de Burgas din cauza ploilor şi rafalelor puternice de vânt, a anunţat postul public de radio.

image

Mai multe case au fost inundate în satul Iasna Poliana şi Novo Panicearevo din municipalitatea Primorsko, a declarat primarul Primorsko, Dimitar Ghermanov, pentru agenţia Focus. În plus, drumul dintre Sozopol şi Primorosko a fost închis traficului rutier, iar echipele de salvare caută un cioban dispărut în satul Marinka.

Situaţie de urgenţă a fost declarată şi în oraşul Gabrovo, în satul Banite şi localitatea Smolian, unde au avut loc mai multe alunecări de teren. Situaţia este critică şi în localitatea Troian.

Pe de altă parte, stratul de zăpadă este de aproximativ opt centimentri la Sofia, de 30 de centimetri pe vârful Cearni Vrah al Munţilor Vitoşa şi de 25 de centimetri în Munţii Rhodop. Toate maşinile care traversează trecătorile Pamporovo, Rojen şi Prevala trebuie echipate cu lanţuri de zăpadă. De asemenea, numeroşi copaci au căzut pe drumuri.

image

Autostrăzile Hemus şi Trakia sunt acoperite de zăpadă şi gheaţă, potrivit Nova TV. Ministerul de Interne a închis autostrada Trakia pe ambele sensuri pentru îndepărtarea zăpezii. Din cauza unei alunecări de teren, drumul către Bansko este închis pentru vehiculele grele.

În Moldova, agricultorii cer Guvernului de la Chişinău o întrunire de urgenţă, luni, pentru a găsi soluţii de sprijin, după ce zeci de mii de tone de mere au îngheţat în copaci. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite