VIDEO Miting electoral al lui Merkel, întrerupt de o dronă „buclucaşă“ care a aterizat pe scenă. Partidul Piraţilor revedincă avionul nepilotat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine surprinsă în timpul mitingului electoral de la Dresda FOTO Reuters
Imagine surprinsă în timpul mitingului electoral de la Dresda FOTO Reuters

Campania electorală din Germania a intrat pe ultima sută de metri. Duminică după-amiază, cancelarul german Angela Merkel, favorită în sondaje pentru un nou mandat în fruntea ţării, a avut parte de o surpriză: o dronă de dimensiuni mici a aterizat pe scenă în timpul unui miting electoral ţinut în Dresda.

Avionul teleghidat a generat puţină panică în rândul politicienilor aflaţi pe scenă şi susţinătorilor care au participat la miting. Potrivit poliţiei, drona, lungă de vreo 40 de centrimetri, a aterizat la doi metri de Merkel, iar aceasta n-a părut deranjată de incident. Mai mult, scrie EFE, cancelarul chiar a zâmbit.

Speriat de avion a fost însă ministrul german al Apărării, Thomas de Maziere, care se afla şi el pe scenă alături de Merkel. De Maziere a fost în centrul unei dezbateri politice aprinse după ce ministerul său a renunţat în mai să cumpere drone americane. Proiectul a fost anulat după ce s-a descoperit că avioanele nepilotate n-ar fi putut obţine licenţele necesare pentru a survola spaţiul aerian european din cauza unor probleme tehnice.

Drona buclucaşă aparţine unui tânăr de 23 de ani, spun autorităţile. Acesta montase o cameră pe dronă cu intenţia de a vinde instantaneele cu Merkel presei locale.

Partidul Piraţilor a revendicat luni trimiterea unui avion fără pilot de mici dimensiuni care a căzut la doi metri de Merkel, relatează AFP. „Scopul acestei acţiuni era să îi determine să înţeleagă, atât pe cancelar, cât şi pe ministrul Apărării Thomas de Maiziere, ceea ce simţim noi atunci când eşti observat de o dronă (avion fără pilot)”, a declarat Markus Barenhoff, vicepreşedintele Partidului Piraţilor, citat pe site-ul organizaţiei.

Dincolo de incidentul de duminică de la Dresda, campania Angelei Merkel merge strună, ar putea spune unii. Conduce în sondaje, iar partenerii tradiţionali ai grupării sale, CSU, tocmai au câştigat detaşat alegerile din Bavaria.

Mai mult, contracandidatul lui Merkel, socialistul Peer Steinbruck, tocmai a apărut pe coperta revistei „Suddeutsche Zeitung Magazin” făcând un gest obscen.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite