Valladolid : Urmăriţi de poliţişti, ca-n filme
0Vieţile a doi agenţi de la Garda Civilă au fost puse în pericol de doi români care au încercat să-i lovească violent cu maşina.
Agenţii Gărzii Civile din Castronuno (Valladolid) i-au reţinut pe Sorin B.H. (22 de ani) şi Vasile N. (24 de ani), ambii de naţionalitate română, pentru nesupunere în faţa autorităţilor şi conducere fără permis.
Miercuri seara, Sorin şi Vasile circulau în localitate cu un autoturism Seat Ibiza. Oamenii legii au încercat să îi oprească pentru un control de rutină, dar românii nu au ţinut cont de aviz şi şi-au continuat drumul.
Agenţii au organizat un dispozitiv de urmărire la ieşirea din localitate. În momentul în care oamenii legii au vrut să îi oprească, cei doi au trecut prin barieră, încercând să-i lovească pe doi dintre poliţişti.
Agenţii au cerut întăriri şi, la scurt timp, românii au fost localizaţi. Sorin şi Vasile au refuzat să se legitimeze şi au opus rezistenţă în momentul arestării.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că românii au încercat să fugă, deoarece Sorin B. H. conducea fără permis.