Un oficial de top de la Kiev neagă aprobarea planului de pace propus de Trump

0
Publicat:

Secretarul Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, dezminte ferm că ar fi acceptat planul de pace propus de administrația Trump, după ce oficiali americani au susținut că Ucraina ar fi fost de acord cu majoritatea prevederilor acestuia, relatează Reuters.

Rustem Umerov. FOTO: EPA-EFE
Rustem Umerov. FOTO: EPA-EFE

Planul, prezentat recent la Washington și transmis ulterior Kievului, cuprinde 28 de puncte și ar răspunde multora dintre cererile fundamentale ale Rusiei. Documentul ar solicita Ucrainei să renunțe la noi teritorii, să reducă dimensiunea armatei la 600.000 de militari, să renunțe definitiv la perspectiva aderării la NATO și să accepte restricții privind desfășurarea de trupe aliate pe teritoriul său. În contrapondere, sancțiunile împotriva Moscovei ar urma să fie ridicate treptat, iar Rusia ar fi invitată să reintre în grupul G8.

În plus, activele rusești înghețate ar fi transformate într-un fond de investiții, din care Statele Unite ar urma să primească o parte din profit. Documentul, analizat de Reuters, detaliază clar avantajele pentru Moscova, însă tratează mult mai vag obiectivele Kievului. Garanțiile de securitate – una dintre cerințele esențiale ale Ucrainei – sunt menționate într-o singură propoziție, fără detalii privind aplicarea lor.

Oficiali americani au declarat că planul ar fi fost elaborat după consultări cu Rustem Umerov, fost ministru al Apărării și actual secretar al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei. Potrivit acestora, Umerov ar fi fost „de acord cu mare parte a documentului”, după câteva modificări, și l-ar fi prezentat președintelui Volodimir Zelenski.

Umerov a negat categoric această versiune într-un mesaj pe Telegram: „În timpul vizitei mele în Statele Unite, rolul meu a fost unul tehnic – organizarea întâlnirilor și pregătirea dialogului. Nu am furnizat nicio evaluare și, cu atât mai puțin, nicio aprobare a vreunui punct. Acest lucru nu ține de competența mea și nu corespunde procedurii.”

Zelenski a confirmat că planul i-a fost prezentat, însă nu a comentat conținutul. Președintele a precizat doar că echipele Ucrainei și ale Statelor Unite vor lucra împreună „constructiv, onest și rapid” pentru analizarea propunerilor. Kremlinul a transmis că nu a fost informat că Ucraina ar fi dispusă să negocieze termenii documentului.

Statele europene – care au devenit principalii finanțatori ai apărării ucrainene după ce Donald Trump a suspendat sprijinul financiar american – nu au fost implicate în redactarea planului. O delegație americană urma să prezinte conținutul ambasadelor europene de la Kiev abia vineri.

Elaborarea planului vine într-un moment dificil pentru Ucraina, cu trupele sale aflate în defensivă pe linia frontului, în timp ce Rusia susține că a preluat controlul asupra orașului Kupiansk și asupra celei mai mari părți din Pokrovsk. Kievul neagă pierderea celor două orașe, dar recunoaște avansuri rusești lente. În plus, guvernul lui Zelenski este afectat de scandaluri interne, iar parlamentul a demis recent doi miniștri.

Administrația Trump, revenită la Casa Albă promițând că va pune rapid capăt războiului, își reorientează politica externă în direcția recunoașterii parțiale a pretențiilor Rusiei, chiar dacă, recent, președintele american a manifestat și unele semne de impaciență față de Moscova – inclusiv prin impunerea de sancțiuni unor mari companii petroliere rusești.

Pe fondul acestor evoluții, Ucraina intră în a patra iarnă de război, cu aproape o cincime din teritoriu aflat sub control rus și cu presiunea crescândă a negocierilor internaționale asupra modului în care conflictul ar putea fi încheiat.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite