Un mare fort roman, cu un rol-cheie în invazia Angliei, descoperit în Olanda | adevarul.ro

Un mare fort roman, cu un rol-cheie în invazia Angliei, descoperit în Olanda

Publicat:
Ultima actualizare:
0
Fort roman construit de Caligula descoperit în Olanda FOTO Graham Sumner via The Guardian
Fort roman construit de Caligula descoperit în Olanda FOTO Graham Sumner via The Guardian

Arheologii olandezi au descoperit un fort roman întins  despre care se crede că a jucat un rol cheie în invazia de succes a Marii Britanii în 43 d.Hr, relatează Guardian.

Tabăra fortificată adăpostea „câteva mii” de soldaţi pregătiţi pentru luptă şi era staţionată la Velsen, la 20 de mile de Amsterdam, pe malul Oer-IJ, un afluent al Rinului, sugerează cercetările.

Arjen Bosman, arheologul din spatele descoperirilor, a spus că dovezile indică faptul că Velsen, sau Flevim în latină, a fost castra (cetatea) cea mai nordică a imperiului, construită pentru a ţine la distanţă tribul germanic Cherusci, în timp ce trupele invadatoare romană făceau pregătiri să traverseze de la Boulogne (Franţa) către plajele sudice ale Angliei.

 Se presupune că împăratul Caligula (12 d.Hr-41 d.Hr.) ar fi creat tabăra, dar aceasta a fost exploatată cu succes abia de succesorul său, Claudius, care a condus invazia de succes din 43 d.Hr.

„Ştim sigur că Caligula a fost în Ţările de Jos, deoarece există scrijelituri pe butoaiele de vin din lemn cu iniţialele împăratului arse, sugerând că acestea provin de la curtea imperială.

Caligula a venit aici pentru a se pregăti pentru invadarea Angliei - ca să aibă aceleaşi realizări militare ca Iulius Cezar - dar să se stabilească acolo după aceea. Nu a putut termina treaba, deoarece a fost ucis în 41 d.Hr” iar cel care a preluat tabăra a fost Claudius.

Am găsit scânduri de lemn sub turnul de veghe sau poarta fortului, iar aceasta este faza dinaintea invaziei Angliei. Scândura de lemn a fost datată în iarna anului 42/43 d.Hr. Este o dată minunată. Am sărit în sus când am aflat de ea”, a spus arheologul olandez.

Forţele invadatoare ale lui Claudius, neatinse de triburile germanice, şi-au făcut debarcarea în Kent, iar până în vara lui 43 d.Hr., împăratul era suficient de încrezător pentru a călători în Marea Britanie, intrând în triumf în Camulodunum (Colchester) pentru a primi supunerea a 12 căpetenii.

În trei ani, romanii revendicaseră întreaga Britanie ca parte a imperiului lor.

Bosman a spus: „Forţa principală a venit din Boulogne şi Calais, dar flancul de nord al atacului a trebuit acoperit şi a fost acoperit de fortul din Velsen. Ameninţarea germanică apare de mai multe ori în literatura romană.

„A fost un sistem de avertizare timpurie pentru trupele din Franţa. Nu a contat ce au pus triburile germanice pe câmp, deoarece acolo era o legiune”.

Prima dovadă a unui fort roman din Velsen, Olanda de Nord, a fost descoperită în 1945 de şcolari care au găsit cioburi de ceramică într-un şanţ antitanc german abandonat.

Cercetările au fost întreprinse în anii 1950 în timpul construcţiei Velsertunnel, sub Nordzeekanaal, iar săpăturile arheologice au avut loc în anii 1960 şi 70.

În 1997, Bosman a descoperit şanţuri romane în trei locuri, precum şi un zid şi o poartă - suficiente dovezi ca zona să devină un sit arheologic protejat. Dar, în această etapă, se considera că tabăra Velsen, identificată ca fiind folosită între anii 39 şi 47, era una de mici dimensiuni.

În 1972 s-a mai descoperit un fort numit Velsen 1, despre care se crede că a fost utilizat între 15 şi 30 d.Hr. 

Existenţa celor două forturi aflate la câteva sute de metri unul de celălalt i-a făcut pe cercetători să creadă timp de decenii că ambele ar fi fost probabil doar castellum , tabere militare minore de doar unul sau două hectare.

S-a dovedit că fortul Velsen 2 avea de fapt 11 hectare.

„La 11 hectare, acesta nu ar fi un fort complet pentru o legiune întreagă de 5.000 până la 6.000 de oameni, dar nu ştim unde se termină în nord, aşa că ar fi putut fi mai mare.”

Fortul Velsen 2 a fost abandonat în 47 d.Hr. după ce Claudius a ordonat tuturor trupelor sale să se retragă în spatele Rinului. Stăpânirea romană a Marii Britanii s-a încheiat în jurul anului 410 d.Hr., când imperiul a început să se prăbuşească pe fondul luptelor interne şi ca rezultat al ameninţărilor tot mai mari din partea triburilor germanice.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite