Un francez a murit în timpul unui examen: a cerut ajutor, dar elevii nu s-au mișcat din bănci

0
Publicat:

Un adolescent din Franța a murit în timpul unui examen școlar. Băiatul a cerut ajutor chiar înainte de a se prăbuși la pământ, însă niciun coleg nu s-a ridicat din bancă, pentru a-i oferi sprijin.

Nadir, tânărul de 19 ani, care a murit la Bacalaureat FOTO Newsflash
Nadir, tânărul de 19 ani, care a murit la Bacalaureat FOTO Newsflash

Tragedia a avut loc la liceul The Lychee Gaston Berger din Ronchin, lângă Lille, în Franța, săptămâna trecută. Nadir Bekaddour, în vârstă de 19 ani, susținea, la vremea respectivă, un examen la economie. Elevul a strigat după ajutpr, cu doar câteva minute înainte de a se prăbuși, scrie publicația Mirror.

Motivul pentru care colegii nu l-au ajutat

Un alt elev care susținea același examen a susținut că Nadir „a strigat de mai multe ori că are nevoie de ajutor și că acestaavea un stimulator cardiac”.

Dar ei (profesorii) ne interzic să ne mutăm, deși elevii au vrut să se ofere voluntari pentru a-l ajuta. Ni s-a spus să nu ne ridicăm pentru că dăm bacalaureatul. Chiar dacă era tot albastru, cu ochii larg deschiși. Nu-i mai simțeam pulsul”, a declarat el, pentru presa locală.

Ministerul Educației Naționale din Franța a demarat acum o anchetă cu privire la acuzațiile de lipsă de reacție, aduse celor opt adulți prezenți în încăpere. Administrația colegiului a susținut că personalul a acționat, într-adevăr, corect.

Pompierii au avut nevoie de 20 de minute pentru a ajunge la fața locului, după ce Nadir s-a prăbușit.

Tânărul a fost dus, de urgență, la Spitalul Universitar din Lille. Din păcate, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva, constatând decesul, la câteva ore mai târziu.

Tânărul visa să devină fotbalist

Cauza morții a fost un stop cardiac. De altfel, Nadir și familia sa se mutaseră la Ronchin din Oran, Algeria, în anul 2007, pentru ca micuțul să poată beneficia de tratament pentru o afecțiune gravă a inimii. În 2012, băiatului i-a fost montat un stimulator cardiac.

Nadir și familia sa se mutaseră în Franța, în 2007 FOTO Newsflash
Nadir și familia sa se mutaseră în Franța, în 2007 FOTO Newsflash

A iubit atât de mult sportul, în special fotbalul. Mi-a spus că dacă nu avea o problemă cu inima, ar fi devenit cel mai bun jucător!, a povestit, îndurerat, Tidjani Bekaddour-Benatia, tatăl băiatului.

Cu inima frântă, părintele a mai menționat faptul că, în ciuda problemelor de sănătate, fiul său era extrem de silitor și ambițios.

A învățat toată dimineața până la ora 14:00. Chiar înainte de a pleca, mi-a spus: „Tată, examenele sunt cam grele, dar voi promova Bacalaureatul. Întotdeauna a vrut să mă facă fericit”, a mai adăugat bărbatul, pentru presa locală.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite