Un apropiat al lui Jeffrey Epstein, găsit mort: a facilitat întâlnirile tinerelor modele cu infractorul sexual
Un recrutor francez de modele care, timp de mai mulți ani, a facilitat întâlniri între tinere și Jeffrey Epstein, a fost găsit mort în locuința sa din apropierea Parisului. Numele său apare de mii de ori în documentele legate de notoriul infractor sexual.

Trupul neînsuflețit al lui Daniel Siad a fost descoperit luni în casa sa din Colombes, o suburbie a capitalei franceze.
Informația a fost confirmată pentru CNN de Marie-Céline Lawrysz, procuror adjunct al Tribunalului Judiciar din Nanterre.
Autoritățile franceze au anunțat că urmează să fie efectuată o autopsie pentru stabilirea cauzei decesului.
Daniel Siad fusese intervievat recent de CNN
Cu puțin timp înainte de moartea sa, Siad acordase un interviu pentru CNN, în care a declarase că nu avea motive să creadă că două femei pe care le recomandase lui Jeffrey Epstein și care ulterior au susținut că au fost abuzate de acesta ar fi fost în pericol la momentul respectiv.
Daniel Siad a afirmat că Epstein îl asigurase că și-a ispășit faptele pentru care fusese condamnat în 2008 și că astfel de incidente nu se vor repeta.
„Am avut încredere în el și am crezut că este un profesionist”, a declarat Daniel Siad pentru CNN.
Numele lui Siad apare de mii de ori în documentele legate de Epstein
Potrivit documentelor făcute publice de Departamentul de Justiție al SUA, Epstein i-a plătit lui Siad zeci de mii de dolari. În corespondența analizată de autorități apar numeroase mesaje în care recrutorul îi transmitea fotografii și informații despre tinere femei întâlnite în timpul călătoriilor sale.
Potrivit postului francez BFMTV, numele lui Daniel Siad apare de peste 2.000 de ori în dosarele legate de infractorul sexual Jeffrey Epstein.
Potrivit CNN, Daniel Siad se confrunta, la rândul său, cu acuzații de abuz. Un fost model l-a acuzat de viol pentru fapte care ar fi avut loc în Franța, în 1990. Daniel Siad a negat acuzațiile.
Legăturile dintre Epstein și industria modei fac în continuare obiectul unor investigații, inclusiv al unei anchete penale deschise în acest an la Paris.























































