„Un pas important”. UE și SUA au ajuns la un acord comercial privind reducerea tarifelor vamale
0Președinția Consiliului UE și Parlamentul European au ajuns miercuri, 20 mai, la un acord provizoriu privind două regulamente care pun în aplicare componentele tarifare ale Declarației Comune UE-SUA din august 2025.

„Acordul reprezintă un pas important în respectarea angajamentelor asumate prin Declarația Comună UE-SUA.
Acesta are ca scop consolidarea unei relații comerciale transatlantice stabile și previzibile, asigurând în același timp garanții solide și păstrând flexibilitatea necesară pentru protejarea intereselor economice ale UE, dacă va fi nevoie”, transmite Consiliul European într-un comunicat.
Declarația Comună este așteptată să servească drept platformă pentru continuarea dialogului cu SUA în vederea reducerii tarifelor și cooperării strânse în fața provocărilor comune.
Michael Damianos, ministrul cipriot al Energiei transmite că „UE și Statele Unite împărtășesc cea mai mare și mai integrată relație economică din lume.”
„Menținerea unui parteneriat transatlantic stabil, previzibil și echilibrat este în interesul ambelor părți. Astăzi, Uniunea Europeană își respectă angajamentele. Suntem și vom rămâne un partener de încredere și fiabil în comerțul global.
În acordul nostru am asigurat garanții solide pentru a putea proteja interesele, companiile și lucrătorii europeni”
Astfel, UE și SUA au convenit reducerea sau eliminarea unor taxe vamale pentru produse americane, inclusiv bunuri industriale, fructe de mare și anumite produse agricole, precum și prelungirea suspendării taxelor pentru importurile de homar.
În același timp, acordul introduce mecanisme de protecție care permit UE să suspende facilitățile comerciale dacă importurile americane afectează producătorii europeni sau dacă Washingtonul nu își respectă angajamentele.
De asemenea, acordul prevede și posibilitatea suspendării concesiilor pentru produsele din oțel și aluminiu dacă Statele Unite continuă să aplice tarife mai mari de 15% pentru anumite importuri europene după 31 decembrie 2026.
Regulamentul va fi valabil până la finalul anului 2029 și va fi monitorizat periodic de Comisia Europeană, care va evalua impactul asupra comerțului și economiei europene, inclusiv asupra IMM-urilor.
Propuse de Comisia Europeană la 28 august 2025, cele două regulamente vor pune în aplicare reducerile tarifare asumate de UE în paragraful 1 al Declarației Comune UE-SUA din 21 august 2025.























































