Sondaj INSCOP: Aproape jumătate dintre români cred că Nicușor Dan încearcă să reducă tensiunile politice. Cum este evaluat Bolojan
0Aproape jumătate dintre români consideră că președintele Nicușor Dan a încercat, prin poziționările sale publice recente, să reducă tensiunile dintre partidele și liderii politici, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP, realizat în perioada 11–14 mai 2026.

Datele sondajului arată că 49,2% dintre respondenți cred că șeful statului a acționat pentru diminuarea neînțelegerilor din scena politică, în timp ce 36,3% consideră contrariul, respectiv că a contribuit la amplificarea conflictelor dintre partide și lideri politici. Alți 14,6% nu au oferit un răspuns.
Directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, afirmă că percepția publică asupra președintelui este puternic influențată de opțiunile politice ale respondenților.
„Jumătate dintre români cred că prin poziționările publice exprimate în această perioadă, președintele Nicușor Dan a acționat pentru a diminua neînțelegerile dintre partide și liderii politici, iar o treime cred contrariul și anume că a acționat pentru a amplifica neînțelegerile dintre partide și lideri politici”, a declarat acesta.

Potrivit analizei sociologice, alegătorii PSD, PNL și USR tind să creadă într-o proporție mai mare decât media că președintele a încercat să joace un rol de mediator. În schimb, votanții AUR sunt cei mai critici și consideră, într-o măsură semnificativ mai mare, că șeful statului a accentuat conflictele politice.
Nivel ridicat de nemulțumire față de activitatea lui Nicușor Dan
În ceea ce privește activitatea președintelui, sondajul indică o opinie publică împărțită, însă dominată de nemulțumire. Doar 27,6% dintre români spun că sunt foarte sau destul de mulțumiți de activitatea lui Nicușor Dan ca președinte, dintre care 4,4% se declară foarte mulțumiți și 23,2% destul de mulțumiți.
De cealaltă parte, 70,5% dintre respondenți spun că sunt nemulțumiți: 27,7% se declară destul de nemulțumiți, iar 42,8% foarte nemulțumiți.
Cei mai mulțumiți de activitatea președintelui sunt alegătorii PSD, PNL și USR, tinerii sub 30 de ani, persoanele peste 60 de ani, cei cu studii superioare și locuitorii din București sau din marile orașe. În schimb, nemulțumirea este mai ridicată în rândul votanților AUR, al persoanelor între 30 și 44 de ani, al celor cu educație primară și al locuitorilor din mediul rural sau urbanul mic.
Cum îl evaluează românii pe premierul Ilie Bolojan
Sondajul măsoară și percepția asupra activității premierului Ilie Bolojan. Potrivit datelor, 30,5% dintre români se declară mulțumiți de activitatea sa, dintre care 8% foarte mulțumiți și 17,7% destul de mulțumiți.
În același timp, aproape 68% dintre respondenți afirmă că sunt nemulțumiți: 20,2% destul de nemulțumiți și 47,7% foarte nemulțumiți.
Susținerea cea mai ridicată pentru premier vine din partea alegătorilor PNL și USR, a persoanelor cu studii superioare, a locuitorilor din București și marile orașe și a angajaților din mediul privat. La polul opus, cei mai nemulțumiți sunt votanții PSD și AUR, persoanele în vârstă și cei din mediul rural.
Barometrul Informat.ro – INSCOP Research a fost realizat prin interviuri telefonice (CATI), pe un eșantion de 1.100 de persoane adulte, reprezentativ la nivel național. Marja maximă de eroare este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.























































