UE are în vedere un plan de vaccinare împotriva COVID-19 a cel puţin 40% din populaţia fiecărui stat membru
0Statele membre ale Uniunii Europene, Regatul Unit şi partenerii UE au ajuns la un acord asupra unui plan de vaccinare împotriva covid-19 care prevede vaccinarea a cel puţin 40% din populaţiile lor, relatează Reuters.
Această iniţiativă ar putea să afecteze un proiect de vaccinare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care vizează să cumpere iniţial vaccinuri pentru 20% dintre persoanele cele mai vulnerabile din lume, prin intermediul unui sistem de achiziţionare mondial.
”Luarea în calcul a tuturor grupurilor de risc va face probabil ca 40% din populaţie să fie ţintită, în funcţie de situaţie şi de demografia ţărilor”, se arată în document, adoptat la sfârşitul lui iulie de către experţi în domeniul sănătăţii din statele membre UE, Regatul Unit, Elveţia, Norvegia şi ţările din Balcani.
Potrivit documentului UE, ”grupurile prioritare” reprezintă peste 200 de milioane de persoane din cei 450 de milioane de locuitori ai UE, inclusiv persoane cu boli cronice, persoane în vârstă şi profesioniştii din sănătate.
Persoanele sănătoase care muncesc în servicii publice esenţiale - precum educaţia şi transporturile publice - sunt de asemenea incluse în grupurile prioritare, în pofida faptului că o estimare a numărului acestora nu este disponibilă în document.
Obiectivul planului este să se ajungă la o imunitate colectivă a populaţiei UE - un lucru care ar putea fi atins prin noi campanii de vaccinare, odată atins obiectivul de 40%.
Comisia Europeană (CE) a anunţat în mai multe rânduri că susţine o abordare globală şi inclusivă a vaccinării împotriva covid-19.
Cu toate acestea, ea pune în aplicare ceea ce poate fi considerat un echivalent al unei strategii ”Europe First”, care dă prioritate populaţiei europene.
CE le-a cerut celor 27 de state membre UE să nu cumpere vaccinuri în cadrul unui program de achiziţionare al OMS şi să recurgă exclusiv la un plan alternativ al UE, pe care-l consideră mai rapid şi mai puţin costisitor.