Ucrainenii nu văd beneficiile unui armistițiu în Marea Neagră: „De ce ar trebui să facem concesii?”

0
Publicat:

Kievul și Moscova s-au angajat luna trecută față de o încetare a focului la Marea Neagră în cadrul discuțiilor separate mediate de SUA, dar realizările militare și comerciale ale Ucrainei i-au determinat pe mulți ucraineni din Odesa să-și pună întrebarea: are realmente Ucraina vreun beneficiu de pe urma unui astfel de armistițiu? relatează New York Times.

Ambarcațiune militară ucraineană patrulează în Marea Neagră FOTO PROFIMEDIA
Ambarcațiune militară ucraineană patrulează în Marea Neagră FOTO PROFIMEDIA

În ciuda angajamentului privind un acord încetare a focului din partea ambelor țări în conflict, se poartă în continuare negocieri privind momentul și punerea lui în aplicare în Marea Neagră.

Ofițerii din marina ucraineană și proprietarii de afaceri din Odesa au folosit acest timp pentru a cântări argumentele pro și contra.  Pe de o parte, o încetare a focului ar putea pune la adăpost porturile de atacurile rusești cu drone și rachete. Pe de altă parte, asta ar putea însemna  renunțarea la avantajul strategic al Ucrainei pe mare, poate singura zonă a câmpului de luptă în care deține un avantaj cert.

„Nu doresc o încetare a focului”, a spus Tariel Khajishvili, șeful Novik LLC, un agent de transport maritim ucrainean care operează la Odesa. „Singura parte care dorește o încetare a focului este Rusia, deoarece nu mai controlează Marea Neagră”.

Scepticismul ucrainean s-a accentuat după ce Moscova și-a enumerat condițiile pentru un armistițiu: ridicarea unor sancțiuni economice occidentale, precum și revenirea la un acord anterior susținut de ONU, care a permis Rusiei să controleze navele comerciale care părăsesc porturile ucrainene pentru a se asigura că nu sunt înarmate - două solicitări care sunt din start inacceptabile pentru Kiev.

„De ce ar trebui să facem concesii acum? Am închis efectiv Marea Neagră", a declarat reporterilor Pavlo Palisa, un consilier militar senior al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, săptămâna trecută, subliniind succesul Kievului în a alunga navele rusești din porțiuni cheie ale mării.

Este incert dacă încetarea focului în Marea Neagră va intra vreodată în vigoare. Oficialii militari ucraineni au remarcat că Rusia s-a abținut să atace porturile ucrainene de la discuțiile cu SUA, luna trecută, aliniindu-se astfel la una dintre principalele cereri ale Kievului, dar ei avertizează totodată că este prematur pentru a numi asta un armistițiu.

Ucrainenii i-au alungat pe ruși din Marea Neagră

La scurt timp după ce Rusia și-a lansat invazia la scară largă în urmă cu trei ani, navele sale de război s-au apropiat la 24 de km de coasta Ucrainei, suficient de aproape pentru a deschide focul asupra ei.

Căpitanul Mihailo, un ofițer în vârstă de 27 de ani care face patrule în port, și-a amintit de un bombardament care „a distrus o stație de recunoaștere” la periferia de sud a Odesei. Atunci locuitorii au umplut saci de nisip pentru a întări pozițiile defensive, pregătindu-se pentru un asalt.

Rusia nu a reușit însă niciodată să pătrundă în Odesa. Dar marina rusă a controlat suficient de mult Marea Neagră pentru a bloca porturile ucrainene, sufocând economia țării și amenințând securitatea alimentară globală, Ucraina fiind un exportator important de cereale.

Un acord intermediat de ONU în iulie 2022 a redeschis un coridor de transport maritim pentru exporturile ucrainene, dar numai în baza unui acord care permitea Rusiei să inspecteze toate navele comerciale pentru arme. Kievul a spus că Moscova a încetinit în mod deliberat inspecțiile pentru a sugruma comerțul. După un an, abia două duzini de nave traversau coridorul lunar.

Rusia s-a retras din acel acord în iulie 2023, plângându-se de aceleași sancțiuni economice pe care acum încearcă să le anuleze și amenințând toate navele comerciale spre și dinspre Ucraina.

Pentru a face posibile din nou exporturile, Ucraina a lansat o campanie de respingere a Flotei Rusiei de la Marea Neagră, folosind drone navale și rachete pentru a distruge sau a deteriora mai bine de un sfert din navele de război majore ale Rusiei, potrivit serviciilor britanice de informații. Atacurile au silit flota Rusiei să se retragă în partea de est a mării, departe de țărmurile ucrainene, permițând Ucrainei să asigure un nou coridor de transport maritim care trece pe lângă coasta sa înainte de a intra în apele teritoriale ale statelor membre NATO.

Marina ucraineană patrulează Marea Neagră

Căpitanul Mihailo a spus că barca sa de patrulare – o navă din clasă Island donată de Statele Unite în 2021 – însoțește navele comerciale care navighează în largul țărmurilor ucrainene, „oferind siguranță față de mine, de atacurile aeriene ale Rusiei”.

Mai multe nave călătoresc acum prin noul coridor decât în ​​timpul acordului susținut de ONU. Exporturile de produse alimentare din Marea Neagră se apropie și ele de nivelurile de dinainte de război. Anul trecut, Ucraina a livrat 42 de milioane de tone de cereale și semințe oleaginoase, aproximativ 80% din volumul său de dinainte de război, potrivit datelor compilate de firma ucraineană de investiții Dragon Capital.

În acest context, experții văd puține beneficii pentru Ucraina într-o încetare a focului la Marea Neagră.

Revenirea la acordul susținut de ONU, așa cum a solicitat Rusia, „ar putea inversa întregul succes al coridorului ucrainean securizat de armata ucraineană, mai ales dacă inspecțiile navelor sunt reintroduse”, a declarat Natalia Șpigoțka, analist senior la Dragon Capital. „Nu văd de ce Ucraina ar trebui să accepte” această cerere, a adăugat ea. „Nu are sens.”

Tot ceea ce ar putea câștiga Ucraina dintr-o încetare a focului ar fi oprirea atacurilor rusești asupra porturilor sale, spun experții. Aceste atacuri au avariat mai multe nave și au distrus numeroase containere și silozuri de cereale. La apogeul atacurilor, în a doua jumătate a anului 2023, capacitatea de export a porturilor din Odesa a scăzut cu până la 20 la sută, potrivit Iurii Vaskov, fostul ministru adjunct al infrastructurii al Ucrainei.

Căpitanul Dmitro Pletenciuk, purtător de cuvânt al Marinei Ucrainene, a declarat că „pentru Ucraina, o încetare a focului în Marea Neagră înseamnă în primul rând oprirea atacurilor asupra infrastructurii portuare, astfel încât coridorul nostru de cereale să poată funcționa fără întreruperi”.

„Nu mai este nimic altceva ce ne-ar putea oferi Rusia în acest acord”, a spus el în timpul unui interviu la Odesa.

Această ofertă, însă, a lipsit din declarațiile Casei Albe care anunța încetarea focului la Marea Neagră luna trecută.

Andrii Klimenko, șeful Institutului de Studii Strategice al Mării Negre, a spus că nu se așteaptă ca cele două părți să stabilească vreodată un armistițiu maritim, având în vedere cerințele lor contradictorii. El bănuiește că Rusia dorește să folosească armistițiul pentru a readuce unele dintre navele sale în partea centrală a Mării Negre, ceea ce Kievul a avertizat deja că va declanșa contraatacuri.

Pe ambarcațiunea căpitanului Mihailo, o încetare a focului pare la fel de îndepărtată ca întotdeauna. Cutiile de cu cartușe de mitralieră sunt gata de a fi folosite pe punte. Marți seara, echipajul a golit mai multe dintre ele, trăgând în dronele rusești care se îndreptau spre Odesa și periferiile acesteia.

„Din păcate, nu am reușit să le doborâm”, a spus el, deși niciuna nu părea să fi lovit porturile în acea noapte, potrivit autorităților ucrainene.

„Pentru mine, nimic nu se schimbă. Lupta continuă ca de obicei”, a adăugat el. 

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite