Ucraina începe actualizarea listelor electorale, pe fondul discuțiilor despre posibile alegeri în timp de război
0Ucraina face primii pași concreți în pregătirea unui posibil scrutin, chiar dacă războiul declanșat de Rusia este departe de a se fi încheiat. Comisia Electorală Centrală de la Kiev a reluat, pe 23 decembrie, activitatea de actualizare a Registrului de stat al alegătorilor, pentru prima dată de la începutul invaziei pe scară largă, scri kyivindependent.com.

Decizia vine în contextul în care parlamentarii ucraineni lucrează la un cadru legislativ care să permită, în anumite condiții, organizarea de alegeri pe durata legii marțiale. La începutul lunii decembrie, președintele Volodimir Zelenski le-a cerut oficialilor să elaboreze propunerile necesare în acest sens.
„Actualizarea registrului electoral este una dintre condițiile fundamentale pentru organizarea oricăror alegeri”, a declarat David Arahamia, liderul fracțiunii prezidențiale „Slujitorul Poporului”. „Războiul a avut un impact major asupra structurii demografice a țării, iar acest lucru trebuie să se reflecte în evidențele oficiale. Volumul de muncă este considerabil.”
Sub presiunea partenerilor occidentali, în special a Statelor Unite, Volodimir Zelenski a afirmat la începutul lunii decembrie că este dispus să organizeze alegeri chiar și în timpul războiului, însă doar dacă aliații occidentali pot garanta securitatea procesului electoral. O astfel de garanție ar presupune, în mod implicit, un acord de încetare a focului cu Rusia.
Securitatea rămâne principala provocare, dar nu singura. Potrivit datelor ONU, peste șase milioane de ucraineni au părăsit țara din cauza războiului și se află în prezent în străinătate. Alte aproximativ 3,7 milioane de persoane sunt strămutate intern, ceea ce complică semnificativ organizarea unui vot corect și incluziv.
În forma actuală, legislația ucraineană interzice organizarea alegerilor pe durata legii marțiale. Totuși, acest obstacol ar putea fi depășit fie prin ridicarea stării de urgență, fie prin modificarea cadrului legal.
În această săptămână, în Rada Supremă a fost constituit un grup de lucru care va elabora proiecte de lege privind organizarea alegerilor în timpul și după încheierea războiului. Președintele Parlamentului, Ruslan Stefanciuk, a subliniat că legislația respectivă ar urma să fie aplicată o singură dată, exclusiv în contextul actual.
Reluarea activităților electorale arată că, în pofida conflictului, autoritățile de la Kiev încearcă să păstreze funcționarea mecanismelor democratice, într-un moment în care presiunile politice interne și externe sunt tot mai puternice.























































