Turcia îşi păstrează statutul de ţară candidată la aderare, subliniază Comisia Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drapelele Uniunii Europene şi Turciei FOTO Arhivă
Drapelele Uniunii Europene şi Turciei FOTO Arhivă

Turcia rămâne ţară candidată la aderarea la Uniunea Europeană (UE), a subliniat joi purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, după ce cancelarul austriac a cerut oprirea negocierilor din cauza nerespectării standardelor democratice de către Ankara după puciul eşuat, transmite DPA.

Aproape 26.000 de persoane au fost închise în Turcia după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, în timp ce zeci de mii de funcţionari şi-au pierdut posturile. Mai mulţi jurnalişti au fost de asemenea arestaţi în cadrul campaniei de reprimare, relatează DPA, potrivit Agerpres.

Miercuri, cancelarul austriac Christian Kern a cerut o discuţie despre viitorul negocierilor de aderare cu Ankara, precizând că va ridica această chestiune la summitul informal al UE din 16 septembrie.

„Ştim că standardele democratice ale Turciei sunt clar insuficiente pentru a justifica aderarea“, a apreciat Kern pentru cotidianul austriac „Die Presse“. Negocierile cu Ankara sunt o „ficţiune diplomatică“, a mai spus el anterior pentru postul public de televiziune ORF.

Turcia este candidată la aderarea la UE din 1999, însă progresele au fost lente. Totuşi, surse guvernamentale de la Ankara au dat asigurări joi că aderarea la blocul comunitar rămâne un obiectiv strategic al ţării lor.

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva, a subliniat la rândul ei joi că nu s-a schimbat nimic în statutul Turciei de ţară candidată, precizând în acelaşi timp că Ankara trebuie să respecte valorile de bază ale UE.

„Progresul negocierilor (de aderare - n. red.) este măsurat în funcţie de o serie de cerinţe, printre care respectarea statului de drept, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“, a precizat Andreeva.

UE a deschis în iunie un nou capitol în negocierile de aderare cu Turcia, ca parte a acordului privind imigraţia convenit cu Ankara. 16 din cele 35 de capitole - domenii în care Turcia trebuie să se alinieze standardelor UE - au fost deschise.

„În acest moment, nu mai există alte capitole de negociere aflate în discuţie“, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene.

Ruperea negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeană ar fi o „gravă eroare de politică externă“, a declarat de asemenea, la televiziunea germană, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

„În acest moment, dacă am da Turciei impresia că, indiferent de situaţie, Uniunea Europeană nu este pregătită să o primească în cadrul său, aceasta ar fi, în opinia mea, o gravă eroare de politică externă“, a afirmat Juncker pentru postul ARD într-un interviu care urmează să fie difuzat duminică, dar din care au fost publicate joi câteva extrase.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite