Trafic sufocant într-o capitală europeană: autoritățile iau în calcul soluția folosită în România în perioada comunistă

0
0
Publicat:

Belgradul, la fel ca multe alte capitale europene, se confruntă zilnic cu ambuteiaje severe și un trafic rutier sufocant. În acest context, autoritățile analizează posibilitatea introducerii sistemului „par-impar”, o măsură cunoscută din perioada comunistă și aplicată inclusiv în România.

Belgradul analizează posibilitatea introducerii sistemului „par-impar” FOTO: Shutterstock
Belgradul analizează posibilitatea introducerii sistemului „par-impar” FOTO: Shutterstock

Potrivit acestui sistem, în anumite zile ar avea voie să circule doar mașinile cu numere de înmatriculare pare, iar în celelalte zile doar cele cu numere impare.

Sistemul „par-impar” nu este o noutate nici pentru Serbia. El a fost aplicat și în fosta Iugoslavie socialistă, însă nu din cauza aglomerației din trafic, ci din lipsa combustibilului, o problemă comună și României în acea perioadă.

Devalorizarea monedelor naționale din fostele state comuniste și scumpirea petrolului pe piața mondială făceau imposibil importul suficient de carburant. Pentru a reduce consumul, autoritățile au recurs la restricții de circulație.

În fosta Iugoslavie, regulile erau clare: lunea, miercurea și vinerea circulau doar mașinile cu numere pare, iar în celelalte zile cele cu numere impare, potrivit publicației Blic. În România, restricția se aplica doar în weekend.

„Ce se întâmplă dacă copilul se îmbolnăvește?”

La aproape 30 de ani de la renunțarea la acest sistem, cei care l-au trăit își amintesc încă disconfortul zilnic. Un belgrădean în vârstă povestește că măsura i-a complicat serios viața de familie, mai ales pentru că avea un copil mic.

El spune că nu putea folosi zilnic mașina într-o perioadă în care avea un copil de patru ani, iar întreaga organizare a zilei trebuia adaptată în funcție de zilele în care avea voie să conducă. Din două în două zile era nevoit să își trezească fiul mult mai devreme pentru a merge pe jos la grădiniță, aflată la distanță, apoi să ajungă el însuși la timp la serviciu.

A fost într-adevăr o perioadă foarte incomodă, iar cel mai mult mă îngrijora ce s-ar fi întâmplat dacă cel mic s-ar fi îmbolnăvit și nu aș fi putut să-l duc imediat la medic”, spune acesta.

Deși afirmă că nu a încălcat niciodată regulile, recunoaște că sistemul „par-impar” i-a rămas în memorie ca o sursă constantă de stres și nervozitate.

Argumentele susținătorilor: mai puțină poluare și trafic mai sigur

Pe de altă parte, sunt și voci care cred că un astfel de sistem ar putea fi eficient în prezent. Susținătorii spun că Belgradul are un transport public bine pus la punct, ceea ce ar face măsura mai ușor de aplicat decât în trecut.

Reducerea traficului ar duce la scăderea semnificativă a poluării, transportul rutier fiind una dintre principalele surse de emisii. În acest fel, Serbia s-ar apropia de standardele europene privind calitatea aerului.

De asemenea, s-ar economisi combustibil, iar traficul mai redus ar permite intervenții mai rapide pentru ambulanțe, pompieri și poliție. Transportul urban ar deveni mai fluent, taxiurile mai eficiente, iar bicicliștii ar avea șanse mai mari să circule în siguranță. Într-un oraș cu aer mai curat și mai puține mașini pe străzi, mulți cetățeni ar putea alege mersul pe jos.

Cum a funcționat sistemul „par-impar” în România

În România comunistă, sistemul „par-impar” a fost introdus în 1985. Restricțiile se aplicau duminica, când autoturismele personale puteau circula alternativ: într-o duminică cele cu numere pare, în următoarea cele cu numere impare.

Scopul era reducerea consumului de carburant, care era deja raționalizat și se vindea pe cartelă. De la aceste restricții erau exceptate mașinile cu regim special.

Rămâne de văzut dacă o măsură considerată de mulți drept o amintire neplăcută a trecutului ar putea deveni o soluție viabilă pentru problemele de trafic ale Belgradului de astăzi.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite