Theresa May, vizită la Strasbourg luni, în căutarea unui compromis cu privire la Brexit. Merkel: Bruxellesul a făcut o „ofertă importantă” Londrei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic Theresa May efectuează luni seara o vizită la Strasbourg, într-o ”încercare de a finaliza” un compromis cu privire la Brexit care să permită adoptarea marţi de către deputaţi a acordului divorţului, a anunţat ministrul irlandez de Externe, potrivit AFP.

”Negocieri sunt în curs. Mulţi au sperat să avem clarificări în acest stadiu, mai ales înainte de votul de mâine. Însă nu este aşa încă”, a declarat în faţa presei Simon Coveney.

Downing Street, numărul 10, nu a confirmat această vizită, scrie The Associated Press.

Parlamentul britanic urmează să se pronunţe marţi asupra ratificării acordului retragerii, respins deja masiv la mijlocul lui ianuarie.

Biroul lui May a anunţat că negocieri continuă în vederea obţinerii unor modificări ale acordului, pentru ca acesta să fie ratificat în Parlament.

May a discutat în două rânduri, în ultimele 24 de ore, cu preşedintele Comsiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker.

Ea speră în continuare să obţină de la UE modificări ale acordului, care să fie susţinut de parlamentari britanici, în pofida lipsei progreselor în negocieri de ultim moment.

Un purtător de cuvânt al CE, Margaritis Schinas a anunţat luni că ”nu mai sunt stabilite alte întâlniri la nivel politic”.

Însă un purtător de cuvânt al lui May, James Slack, a anunţat că ”negocieri sunt în curs” la nivel tehnic şi că există ”o hotărâre a ambelor părţi de a găsi o soluţie”.

Merkel a salutat luni, la Berlin, drept ”binevenit” faptul că preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker şi negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier au prezentat o ”mulţime de sugestii”, în weekend, cu privire la definirea ”backstop”-ului, menit să menţină frontiera deschisă între Irlanda, un stat membru UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord după Brexit.

„Eu cred că o ofertă importantă a fost făcută din nou Marii Britanii, iar acum îi revine, bineînţeles, Marii Britanii să răspundă acestor oferte”, a adăugat Merkel, fără să facă alte precizări.

Parlamentari susţinători ai Brexitului, prevăzut la 29 martie, au îndemnat-o pe May să amâne votul ratificării de marţi, pentru a evita altă înfrângere umilitoare.

Însă Slack a anunţat că votul ”va avea loc mâine (marţi)”.

May luptă să salveze acordul divorţului cu UE, cu o zi înaintea unui al doilea vot în vederea ratificării documentului, în contextul în care negocierile s-au blocat.

Ea le-a promis parlamentarilor, în urmă cu două săptămâni, că vor putea să voteze a doua oară până la 12 martie, însă susţinători duri ai Brexitului exercită presiuni să amâne acest vot.

Camera Comunelor a respins masiv acordul retragerii, la jumătatea lui ianuarie, din cauza unor îngrijorări cu privire la ”pasa de siguranţă” irlandeză (”backstop”). Negocieri ”tehnice” în vederea ajungerii la o înţelegere au eşuat în weekend.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite