Theresa May a ţinut o conferinţă despre Brexit. Premierul britanic îi acuză pe europeni de lipsă de respect şi le cere să vină cu propuneri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul britanic Theresa May a acuzat Uniunea Europeană că nu tratează Marea Britanie cu respect, într-un discurs ţinut la o zi după ce planul ei privind Brexitul a fost respins de liderii UE, scrie The Guardian.

May a afirmat că îşi susţine în continuare planul şi a adăugat că în timpul negocierilor ea şi-a tratat omologii cu „respect“, iar Marea Britanie se aşteaptă la acelaşi lucru.

May a declarat că cele două părţi „sunt departe una de cealaltă“, dar a insistat că Marea Britanie este pregătită să negocieze şi a cerut UE să explice ce este greşit cu propunerile ei privind piaţa de schimb.

„Nu este acceptabil doar să respingi propunerile celeilalte părţi fără o explicaţie detaliată şi contra-propuneri. Aşa că acum avem nevoie să auzim de la UE care sunt adevăratele probleme şi care este alternativa la ele pentru a le putea discuta“, a declarat ea.

Prim-ministrul britanic a respins propunerea UE prin care Irlanda de Nord ar rămâne în uniunea vamală dacă Marea Britanie nu va ajunge la un acord privind schimbul liber cu blocul european.

Ea a afirmat: „Crearea oricărui fel de graniţă dintre Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii nu ar respecta faptul că Irlanda de Nord face parte din Regatul Unit, după cum este precizat în acordul de la Belfast“.

„Este ceva cu care nu voi fi de acord niciodată, este ceva ce, din punctul meu de vedere, nu ar trebui să accepte niciun prim-ministru britanic. Dacă UE crede că voi accepta, face o greşeală fundamentală“, a adăugat May.

Theresa May se află sub presiune pentru a-şi modifica substanţial planul pentru Brexit după ce a fost respins de liderii UE la summit-ul de la Salzburg de joi.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat: „Toată lumea este de acord că, deşi există elemente pozitive în propunerea britanică, cooperarea economică propusă nu va funcţiona. Mai ales pentru că riscă subminarea pieţei unice“.

Cancelarul german, Angela Merkel, a declarat că Uniunea Europeană „este unită în privinţa faptului că în nu pot exista compromisuri privind piaţa unică“.

Tusk a confirmat că un summit UE este programat provizoriu pentru weekendul 17-18 noiembrie, dar a declarat că summitul va avea loc doar dacă va avea loc destul progres până la summitul din octombrie pentru a-l convinge că se va ajunge la un acord.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite