Tatăl lui Marine Le Pen a fost internat în spital. Fostul lider al extremei drepte franceze are 96 de ani

0
Publicat:

Fostul lider al extremei drepte franceze Jean-Marie Le Pen, 96 de ani, este spitalizat de la începutul săptămânii pentru nişte "analize", a anunţat miercuri pentru AFP o sursă din anturajul său.

Marine Le Pen l-a urmat pe tatăl său, Jen-Marie, la conducerea extremei drepte franceze FOTO Arhivă
Marine Le Pen l-a urmat pe tatăl său, Jen-Marie, la conducerea extremei drepte franceze FOTO Arhivă

"Există suişuri şi coborâşuri", a continuat aceeaşi sursă, care a dezminţit însă zvonurile "nefondate" conform cărora tatăl Marinei Le Pen, care i-a urmat la conducerea extremei drepte, ar fi imobilizat la pat, transmite Agerpres.

Finalist al alegerilor prezidenţiale franceze în 2002, Jean-Marie Le Pen se confruntă de mai mulţi ani cu probleme de sănătate.

Urmărit în dosarul privind asistenţii unor eurodeputaţi ai partidului Adunarea Naţională (RN) al căror proces se derulează în prezent în Franţa, cazul său a fost "disociat" după ce o expertiză medicală a constatat "o profundă deteriorare" a stării sale fizice şi psihice, estimând că el nu mai este în măsură "nici să fie prezent, nici să-şi pregătească apărarea".

"S-a stabilit că (Jean-Marie Le Pen) nu are capacitatea de a-şi da consimţământul indiferent pentru ce act", a declarat la sfârşitul lui septembrie, în deschiderea procesului, Marine Le Pen.

Aceasta din urmă, precum şi surorile sale Marie-Caroline şi Yann Le Pen, sunt beneficiarele unui "mandat de protecţie" - o măsură comparabilă cu o tutelă - de la mijlocul lui februarie, ceea ce le permite să realizeze diverse acte în numele tatălui lor, singure sau concertat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite