Analiză Summitul Trump–Putin din Alaska: o posibilă reîmpărțire teritorială de tip secol XX în inima secolului XXI
0Summitul dintre Trump și Putin din Alaska pare a fi o împărțire teritorială de modă veche între marile puteri, care recompensează pe cei puternici și îi pedepsește pe cei slabi, susține Patrick Bishop în Daily Mail.
Pretențiile lui Donald Trump de a fi un om de stat de talie mondială al cărui nume va răsuna de-a lungul veacurilor sunt pe cale să fie puse la încercare în mod brutal.
Vineri, el se va întâlni în Alaska cu Vladimir Putin pentru ceea ce ar putea fi unul dintre cele mai importante summituri între lideri din istoria recentă, la fel de important ca întâlnirea de la Geneva de acum 40 de ani dintre Ronald Reagan și Mihail Gorbaciov, care a prefigurat sfârșitul Războiului Rece.
Întâlnirea ar trebui să ofere cel mai clar indiciu de până acum cu privire la existența unei posibilități realiste de soluționare negociată a războiului din Ucraina în viitorul apropiat.
De asemenea, sunt în joc reputația și ambițiile celor doi bărbați. Trump va dori să demonstreze că afirmațiile sale de a fi un geniu al păcii, a cărui abordare oportunistă a politicii globale are succes acolo unde diplomația convențională a eșuat, au o greutate reală.
El se confruntă cu un partener de negociere care va folosi toate abilitățile sale dobândite în KGB pentru a simula o dorință sinceră de a ajunge la un acord, fără a face însă concesii care ar putea submina hotărârea sa fermă de a restabili cel puțin o parte din frontierele istorice ale Rusiei înainte de a părăsi scena politică.
Până acum, relațiile dintre cei doi au sfidat orice analiză simplă
Sentimentele lui Trump față de „Vladimir” oscilează între expresii de afecțiune și furie atunci când crede că este luat de prost. Putin, între timp, s-a dovedit a fi un maestru în a-l amăgi cu lingușeli și vorbe goale.
Vineri, chimia dintre cei doi va interacționa în condiții de laborator. Indiferent dacă rezultatul va fi o înțelegere sau un eșec, acesta va avea implicații profunde atât pentru cei doi, cât și pentru Ucraina și restul lumii.
Într-o măsură crucială, rezultatul va depinde mai degrabă de motivațiile personale ale participanților decât de considerente de interes național. Chestiunile de drept internațional, ca să nu mai vorbim de moralitate, vor juca un rol minor sau chiar nul.
Ambii lideri sunt obsedați de moștenirea pe care o vor lăsa
Putin este un imperialist nostalgic care vrea să fie amintit ca omul care a făcut Rusia din nou măreață. El crede sincer că provinciile estice ale Ucrainei nu pot fi decât rusești – un crez care, potrivit unor documente recente ale ministerului german de externe, datează cel puțin de la începutul anilor 1990. Obținerea recunoașterii de facto a proprietății Rusiei asupra cuceririlor recente, precum și asupra Crimeii, va fi o condiție minimă pentru orice acord.
Principala preocupare a lui Trump este propria persoană. După ce a acumulat o avere uriașă și o putere enormă, acum tânjește după sfințenia seculară sub forma Premiului Nobel pentru Pace. Este extrem de iritat de faptul că omul pe care l-a înlocuit la Casa Albă în 2017 a primit acest premiu la mai puțin de un an de la preluarea funcției de președinte, plângându-se anul trecut: „Dacă m-ar fi chemat Obama, mi l-ar fi acordat în zece secunde”.
Soluționarea războiului din Ucraina – pe care a afirmat în mod notoriu în peste 50 de ocazii că o va realiza în 24 de ore de la preluarea funcției – părea o cale sigură către gloria Nobel. Când realitatea s-a dovedit a fi mai dificilă, el părea să-și fi pierdut interesul pentru Ucraina și, în primăvară, părea posibil să se retragă din acest imbroglio.
Succesul în încheierea rapidă a conflictului dintre Israel și Iran în iunie i-a reînviat speranțele de a-și ocupa locul cuvenit alături de laureați ai premiului Nobel precum Maica Tereza și Nelson Mandela. Trump și-a asumat meritul pentru „rezolvarea” altor conflicte care implică India și Pakistan, Republica Democratică Congo și Rwanda, Cambodgia și Thailanda, precum și Armenia și Azerbaidjan.
Nefiind interesat anterior de aceste locuri, acest lucru pare a fi o încercare de a-și lustrui reputația de pacificator în beneficiul celor cinci personalități norvegiene care alcătuiesc comitetul de atribuire a premiului.
Dorința de a obține această distincție, mai degrabă decât evoluțiile pozitive pe frontul diplomatic, pare a fi principalul motiv care îl determină pe Trump să organizeze un summit.
Pozițiile dure ale Rusiei nu s-au înmuiat
Scurgerile de informații din cadrul recentei întâlniri dintre trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, și Putin sugerează că pozițiile dure ale Rusiei nu s-au înmuiat în mod semnificativ. Moscova va insista să păstreze controlul asupra majorității teritoriului cucerit în estul Ucrainei și ar putea chiar să ceară Kievului să îi cedeze părți din regiunea Donețk pe care încă nu le-a capturat.
De asemenea, va solicita interzicerea aderării Ucrainei la NATO și restricții severe asupra dimensiunii viitoare a armatei ucrainene, precum și oprirea livrărilor de arme din Occident.
Zvonurile care vin de la Washington sugerează că nimic din toate acestea nu este exclus și că cel puțin unele dintre cererile cheie ale Rusiei vor fi probabil acceptate. Vineri, Trump a prezis cu seninătate că „vor avea loc unele schimburi de teritorii” pentru ca Moscova și Kievul să ajungă la un acord, provocând proteste puternice din partea președintelui ucrainean Zelenski.
Dar vocea Ucrainei va conta puțin – Zelenski nu a fost invitat până acum la negocieri. Absența Marii Britanii, Franței și Germaniei de la masa deciziilor – toate state care și-au exprimat susținerea fermă pentru Kiev – alimentează percepția că decizia finală va fi luată exclusiv de două puteri care tratează conflictul în logica Războiului Rece.
În mod inexplicabil, Trump continuă să-l trateze pe Putin ca pe un egal, când, în realitate, SUA depășesc cu mult Rusia în ceea ce privește puterea și bogăția. El a avut întotdeauna capacitatea de a impune Moscovei o presiune reală, care l-ar fi forțat pe Putin să se așeze la masa negocierilor.
În ciuda unor cuvinte dure, amenințări cu sancțiuni, Armageddon și atitudine militară – cum ar fi trimiterea recentă a submarinelor nucleare mai aproape de Rusia – nu există niciun semn că ar fi pe cale să facă asta acum.
Riscuri și implicații
Dacă summitul va duce la o înțelegere care presupune recunoașterea implicită a unor pierderi teritoriale pentru Ucraina, Kievul s-ar putea vedea nevoit să aleagă între două opțiuni deopotrivă nefavorabile: acceptarea unei păci impuse sau continuarea luptei fără sprijinul deplin al SUA.
Un asemenea rezultat ar avea efecte nu doar asupra Ucrainei, ci și asupra echilibrului geopolitic european. Absența Marii Britanii, Franței și Germaniei de la masa deciziilor – toate state care și-au exprimat susținerea fermă pentru Kiev – alimentează percepția că decizia finală va fi luată exclusiv de două puteri care tratează conflictul în logica Războiului Rece.
Pe teren, forțele ruse continuă să avanseze lent, dar constant, într-un ritm care pare sustenabil din perspectiva Kremlinului. Acest context face ca summitul din Alaska să fie perceput de unii analiști ca o posibilă reeditare a unor înțelegeri istorice controversate, mai degrabă decât o soluție echitabilă pentru pace.
Rezultatul întâlnirii Trump–Putin va avea consecințe directe asupra viitorului Ucrainei și ar putea redefini modul în care sunt gestionate crizele internaționale în anii ce urmează. Dacă va prevala logica intereselor marilor puteri în detrimentul principiilor dreptului internațional, atunci summitul din Alaska riscă să fie amintit nu ca o replică a Genevei din 1985, ci ca o reluare a acordului de la München din 1938 – cu tot ce presupune aceasta pentru securitatea Europei.
Se încarcă comentariile...
