Suedia a ratificat Tratatul de la Lisabona | adevarul.ro

Suedia a ratificat Tratatul de la Lisabona

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Parlamentul suedez a ratificat, joi, Tratatul european de la Lisabona, Suedia deveind astfel a 25-a dintre cele 27 ţări membre ale Uniunii Europene care aprobă acest text, informează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, Parlamentul îşi argumentează decizia, estimând că Tratatul de la Lisabona este "mai bun decât actualul tratat şi consolidează Uniunea Europeană în numeroase domenii'.

Comunicatul nu specifică numărul voturilor care s-au exprimat în favoarea textului, dar potrivit agenţiei de presă TT, el a fost ratificat cu 243 de voturi favorabile, 39 împotrivă şi 13 abţineri, 54 de deputaţi fiind absenţi.

Pentru a intra în vigoare, Tratatul de la Lisabona trebuie să fie aprobat de toate cele 27 de ţări membre ale UE. Însă textul a fost respins de Irlanda în cursul unui referendum /în 12 iunie/, iar Curtea constituţională cehă urmează să se pronunţe asupra conformităţii sale cu Constituţia ţării.

Top articole

Partenerii noștri