„Speranța de viață este de patru ore”. Un fost militar american relatează cum decurg luptele în iadul din Bahmut

0
Publicat:

Un fost pușcaș marin american care luptă alături de forțele ucrainene în Donbas spune că bombardamentele pe câmpul de luptă sunt neîntrerupte și luptele sunt „haotice”. Durata medie de viață pe frontul luptelor crâncene din orașul Bahmut este de patru ore. Orașul este supranumit „mașina de tocat carne”.

Forțele ucrainene luptă zi și noapte pentru a proteja orașul Bahmut FOTO Profimedia
Forțele ucrainene luptă zi și noapte pentru a proteja orașul Bahmut FOTO Profimedia

Fostul pușcaș marin american Troy Offenbecker, din Michigan, a spus că situația din acest oraș, care a cunoscut unele dintre cele mai sângeroase lupte de la invazia pe scară largă a Rusiei, este „haotică”.

A fost destul de rău pe teren”, a declarat el pentru ABC News. „O mulțime de victime. Speranța de viață este de aproximativ patru ore pe linia frontului”, a spus fostul pușcaș marin.

Troy Offenbecker luptă alături de forțele ucrainene FOTO ABC News
Troy Offenbecker luptă alături de forțele ucrainene FOTO ABC News

Timp de luni de zile, forțele rusești au încercat să încercuiască orașul, dar s-au confruntat până acum cu o rezistență acerbă din partea ucrainenilor, refuzând până acum Kremlinului o victorie simbolică înainte de aniversarea invaziei.

[Artileria] este neîntreruptă”, a declarat Offenbecker, care luptă în cadrul Legiunii Internaționale, o unitate militară formată din luptători străini. „[Rușii] poate că s-au confruntat cu o lipsă de obuze în ultima vreme, dar în ultimele două săptămâni a fost non-stop. Toată ziua și toată noaptea”, a continuat el relatarea.

Mulți civili sunt blocați acolo

Oficialii ucraineni au declarat că ei cred că ofensiva mult așteptată a Rusiei a început deja, dar asaltul a fost complicat din cauza pierderilor grele de personal, echipamente și provocări logistice.

Având în vedere cantitatea de bombardamente, cantitatea de blindate pe care au adus-o, cred că a început”, a spus el. „Este greu pentru că iarna nu a fost atât de rece cum este de obicei. Nu pot muta atât de multe blindate pe cât sunt sigur că și-ar dori.”

Orașul a fost locul unora dintre cele mai sângeroase lupte de la începutul războiului. Potrivit lui Offenbecker, „destul de multe” familii de civili au rămas în părțile din oraș care nu au fost încă ocupate de forțele rusești, în ciuda ordinului de evacuare dat săptămâna trecută.

Multe dintre aceste familii sunt sărace”, a spus el. „Nu au unde să se ducă... chiar dacă ar vrea. Așa că realitatea este că există încă o mulțime de civili care sunt blocați în mijlocul acestei situații.”

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite