Războiul din Ucraina. Povestea a două ofensive
0Se spune că anul trecut, pe vremea asta, Rusia ar fi trebuit deja să se afle în plină ofensivă în Ucraina, pentru a profita de pământul înghețat care permite tancurilor să zburde cu șenilele în vânt.
Numai că, ghinion, în China era o Olimpiadă de iarnă, iar președintele Xi Jinping i-a strecurat ușor la ureche colaboratorului său de axă a răului, ușor impacientatul Vladimir Putin:
”Mai așteaptă o lună. Să se stingă întâi torța olimpică”.
Vladimir, veriga slabă a lanțului de fraternitate tovărășească, ce să zică, a stat o lună pe loc repaus.
Când a venit vremea, primăvara era deja aproape, tancurile ruse s-au întins pe cincizeci de kilometri la nord de Kiev și nu au îndrăznit să o ia pe câmpii, de teama rasputiței.
Când s-a făcut ceva mai bine, au fost așteptate de Sfânta Javelin și Profetul Bayraktar și obligate la cuvenita întoarcere cu șenilele în sus.
După aceea, războiul și-a continuat cursul.
Și pe catastif au început să se adune lungi tabele cu morți, răniți, prizonieri de război, fiecare parte numărând cum s-a priceput, uneori și de la stânga la dreapta, și de la dreapta la stânga, mai ales când a fost vorba despre ”ceilalți”.
Desigur, spun analiștii cu surse de încredere direct în buncărele de la Moscova și Kiev, altfel ar fi stat lucrurile dacă rușii ar fi plecat la atac la primul îngheț din iarna lui 2022.
Ce blitzkrieg pe invers ar fi fost, ce foc de artificii peste Nipru!
Dar asta e, când te roagă fratele cel mare, lași în stand-by ofensiva și aștepți să se termine imnul olimpic.
Anul acesta, la un an distanță de acel moment de oarecare incertitudine, totul era făcut ca, în jurul aceleiași fatidice date calendaristice, 24 februarie, să se declanșeze o nouă ofensivă, în principiu tot de către ruși, dar și de la ucraineni erau ceva așteptări.
Analiștii erau și de această dată convinși că numai o astfel de acțiune ar mai limpezi câte ceva din ceața conflictului din Ucraina, ajuns să se ducă pe modelul ordonat la Verdun, între februarie – decembrie 1916, “On ne passe pas!”, ceea ce la noi a ajuns, un an mai târziu, în 1917, sub forma ”Pe aici nu se trece”.
Sigur că era o zicere în pas cu vremurile acelea, patriotică, răbdătoare și crudă, sute de mii de combatanți francezi și germani, ulterior și români, străduindu-se, cu ultima picătură de sânge, să nu permită inamicului să ia trenul spre glorie peste tranșeea pe care o apărau.
Numai că noi trăim în anul 2023, nu avem timp să ducem războaie de durată, chiar dacă ne străduim să reînvățăm cum se luptă în noroaiele de pe front.
Noi, adică ei, combatanții celor două tabere care au adus din nou Verdunul în câmpiile de la est de Nipru, de această dată rușii și ucrainenii.
De aceea, analiștii, din nou analiștii, au prezis că e timpul pentru o nouă ofensivă care să lămurească lucrurile.
Conta mai puțin cine urma să o execute, zarurile înclinau, totuși, către ruși, important era să se întâmple.
Nu poți face mese rotunde și televizate, săptămâni și luni la rând, despre același oraș în ruine Bahmut, același șef de mercenari Prigojin, aceleași rachete și drone sinucigașe care atacă dar nu mai găsesc Kievul.
E nevoie de acțiune.
Are și răbdarea telespectatorilor noștri o limită.
Deci, să revenim, era vorba de ofensivă.
Dacă ar fi fost a rușilor, ar fi trebuit să rezolve cel puțin una din următoarele necunoscute:
- dacă va încerca să profite de ultima perioadă de îngheț de dinainte de înnămolirea de primăvară, când Ucraina rurală devine “бездоріжжя”, adică, pe românește, ”off-road”, țara fără drumuri;
- dacă se va concentra doar pe eliberarea Donețkului, adică a celor două republici din estul Ucrainei;
- dacă vor fi avute în vedere și cele două regiuni cu granițe neclare, chiar dacă au spus cu entuziasm ”Da” la un recent referendum: Zaporojie și Herson;
- dacă va fi atacat și Harkovul;
- dacă va fi și Odessa.
Cam pe aici era discuția.
Dacă ucrainenii ar fi încercat același lucru, probabil la ei obiectivul ar fi fost, pentru început:
- fie o ofensivă în direcția Melitopol – Marea Azov, care să fractureze podul terestru de legătură al Rusiei cu Crimeea;
- fie o lovitură în direcția Crimeii, chiar și simbolică, să afle și Kremlinul că Yalta din 2023 e alta decât cea din 1945, atunci când Stalin i-a obligat pe Roosevelt și Churchill să rezerve din timp locuri la hotelurile din peninsulă, mai ales că veneau de la mii de kilometri distanță.
Pe urmă, desigur, lucrurile s-ar fi extins, important ar fi fost începutul.
Un nou început, la un an distanță, o nouă ofensivă, de această dată în condiții mai clare, la momentul oportun.
Numai că, din nou ghinion, nici de această dată nu se poate.
Din nou fratele cel mare are o inițiativă, de această dată, de pace.
Plecat către casă, după Conferința de la Munchen, Wang Yi, șeful de birou al politicii externe chineze - așa e la ei, deasupra ministrului mai e un birou care conduce Comisia Centrală de Afaceri Externe - a oprit într-o nu atât de scurtă escală la Moscova, pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.
Lumea a remarcat că masa din sala de primire era una micuță, nu celebrele ”corăbii lungi” la care au luat loc Macron sau Scholz, ceea ce a sugerat că va fi ceva tovărășesc, ca între camarazi.
De la camaradul Xi (Jinping), prin camaradul Wang, a sosit un mesaj privind o nouă propunere de pace, varianta chineză de rezolvare a conflictului din Ucraina.
Celelalte variante le știți:
- rusă: denazificare, demilitarizare, plus recunoașterea situației din teren;
- ucraineană: înapoi la granițele din 1991.
- NATO / SUA: ce vrea Ucraina, dar avioane putem da, poate, la anul și la mulți ani.
Oferta chineză trimite la înaintare, deocamdată principii, douăsprezece la număr.
Dintre acestea, primul este și cel mai important, dar și cel mai vag:
”Respectarea suveranității tuturor țărilor”.
Greu să pleci la drum cu ceva atât de nedefinit, mai ales în cazul Ucrainei.
Ce înseamnă suveranitate?
Ceea ce era Ucraina în 1991 sau ceea ce a achiziționat Rusia după un an de război?
Dar, poate, de aceea e atât de vag, să permită începerea discuțiilor.
O propunere chineză nu va fi prea ușor primită de către NATO, UE, SUA, desigur nici de către Ucraina, dar continuarea războiului nu e o alternativă pe termen lung.
Situația strategică e deja schimbată din momentul anunțului făcut de președintele Putin, de suspendare a Rusiei din START II.
O cursă a înarmărilor în domeniul nuclear e un risc în fața căruia nici măcar conflictul din Ucraina, cel între lumea ”democrațiilor” și cea a ”dictaturilor”, nu reprezintă o miză suficientă.
Deocamdată, doar pe principii nu se poate merge mai departe, dacă nu vor fi și elemente concrete comunicate părților.
Rusia va afla în ce constau acestea, cel mai probabil, pe timpul vizitei președintelui chinez la Moscova, adică peste câteva săptămâni.
Până atunci, de la fratele cel mare a venit mesajul pentru Kremlin: fără ofensiva de februarie.
Iar consilierul Wang s-a aplecat către cealaltă parte a mesei, pentru a nu fi auzit, când șoptește, decât de, din nou impacientatul, Vladimir:
”Și așa, domnule președinte, de abia în martie se termină antrenamentul celor chemați la mobilizarea parțială”.
Se încarcă comentariile...
