Spaniol arestat de 12 ori în şase luni pentru escrocarea imigranţilor | adevarul.ro

Spaniol arestat de 12 ori în şase luni pentru escrocarea imigranţilor

Publicat:
Ultima actualizare:
0

Mossos d'Esquadra l-au reţinut în Barcelona, pentru a 12-a oară anul acesta, pe spaniolul Francisco P.M. (52 de ani), pentru escrocherie. El lua bani pentru servicii pe care ulterior nu

Mossos d'Esquadra l-au reţinut în Barcelona, pentru a 12-a oară anul acesta, pe spaniolul Francisco P.M. (52 de ani), pentru escrocherie. El lua bani pentru servicii pe care ulterior nu le onora. Suma totală cu care s-a ales este de aproximativ 90.000 de euro, potrivit surselor din poliţie.

Spaniolul oferea pachete turistice care cuprindeau oferte pentru de zboruri dus-întors şi rezervare la hotel. Clientii erau atraşi de preţurile foarte mici şi descopereau escrocheria doar în ziua în care plecau. Mai mult, când un client plătea cu cardul prin internet, îi adăuga taxe inexistente, profitând de sumele din cardul victimei.

De fiecare dată, a fost găsit vinovat, însă a ieşit din arest pe cauţiune şI şi-a reluat activităţile. Profilul clienţilor păcăliţi era foarte bine ales. Victimele sale sunt imigranţi, cu resurse economice precare, sau chiar persoane care se află ilegal în Spania, asigurându-se astfel că nu va fi denunţat la poliţie. Alţi clienţi escrocaţi erau persoane de vârsta a treia.

Numai în luna iulie, anul acesta, a fost arestat de două ori în mai puţin de o săptămână. În septembrie 2007, a fost arestat pentru o escrocherie în valoare de 60.000 de euro, victimele fiind 20 de persoane.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite