Spania: O bătrână de 92 de ani, traficant de droguri

În Aeroportul Barajas, din Madrid, au fost arestate, vineri, două femei, fiind acuzate de trafic de droguri. Una dintre ele, în vârstă de 92 de ani, se deplasa într-un cărucior cu rotile.
Garda Civilă din Aeroportul Barajas din Madrid a arestat vineri două femei pentru trafic de droguri. Una dintre ele, o bătrână în vârstă de 92 de ani, avea prinse şi lipite de corp mai multe pungi cu cocaină, cu o greutate totală de 4.300 de grame.
Cealaltă femeie, o uruguayană în vârstă de 44 de ani, o ajuta pe bătrână să se deplaseze, cu un cărucior cu rotile.
Cele două femei ajunseseră în Madrid cu un avion din Sao Paulo, Brazilia. În momentul în care poliţiştii le-au cerut să se legitimeze şi le-au anunţat că vor fi supuse unei percheziţii corporale, însoţitoarea bătrânei a rupt-o la fugă.
Află pe adevarul.es cum au trezit femeile suspiciunile poliţiştilor.





















































