Serviciul poștal național ucrainean va lansa un nou timbru cu Podul Crimeei în flăcări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ukrposhta, serviciul poștal național al Ucrainei, va lansa un nou timbru care înfățișează Podul Crimeii în flăcări, iar data lansării va fi anunțată ulterior, a scris Directorul general al Ukrposhta, Ihor Smilianskyi, pe Telegram.

image

„Dimineața nu a fost niciodată atât de bună... Cu ocazia sărbătorii, lansăm un nou timbru cu Podul Crimeii, sau, mai exact, cu ceea ce a mai rămas din el”, a scris Smiliansky pe Telegram, potrivit YahooNews.com. 

Potrivit acestuia, pe partea frontală a timbrului va fi inscripționat un „M” (de la cuvântul  „pod” din ucraineană), prețul va fi de 18 grivne (0,48 dolari americani), iar tirajul va fi de 7 milioane de timbre. 

Oficialii au mai spus că timbrul a fost pregătit împreună cu artistul ucrainean Iurii Shapoval.

„Acesta ilustrează o mașină de spălat [rușii au furat mai multe dintre acestea atunci când au pătruns în casele civililor - n.r.], dar și echipamente inamice și cătușe”, au adăugat ei.

În dimineața zilei de 8 octombrie, un incendiu major a avut loc pe linia de cale ferată de pe Podul Crimeei.

Autoritățile ruse au declarat că un camion ar fi explodat pe pod. Între timp, Volodimir Konstantinov, așa-zisul șef al „parlamentului crimeean”, a declarat că podul a fost deteriorat de „vandalii ucraineni”.

Vladimir Putin a cerut oficialilor guvernamentali să creeze o comisie specială de anchetă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite