Şeful armatei britanice, Tony Radakin, contestă zvonurile cu privire la sănătatea lui Putin şi posibilitatea ca acesta să fie asasinat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şeful Statului Major britanic, amiralul Tony Radakin / Foto Twitter
Şeful Statului Major britanic, amiralul Tony Radakin / Foto Twitter

Şeful Statului Major britanic, amiralul Tony Radakin, contestă zvonuri cu privire la sănătatea lui Vladimir Putin şi la posibilitatea ca acesta să fie asasinat, relatează AFP.

”Cred că unele comentarii cu privire la faptul că el (preşedintele rus Vladimir Putin) are probleme de sănătate sau că va fi asasinat sunt nişte dorinţe pioase”, a declarat vineri Tony Radakin BBC într-un interviu difuzat duminică. 

Zvonuri cu privire la sănătatea lui Putin, în vârstă de 70 de ani, nu pot fi verificate. 

”Ca profesionşti militari, observăm un regim relativ stabil în Rusia, preşedintele (rus Vladimir) Putin a fost în măsură să înăbuşe orice opoziţie (...), iar nimeni de la vârf nu este motivat să-l sfideze”, subliniază şeful armatei britanice. 

În opinia sa, ”provocarea pe care o reprezintă Rusi va dura” posibil timp de ”decenii în prvinţăa amerninţării”, iar premierul britanic care-i va succeda lui Boris Johnson, demisionar, este necesar să fie conştient că Rusia este ”cea mai mare ameninţare” la adresa regatului Unit. 

Radakin a declarat BBC că armata ucraineană este ”absolut” convinsă că va învnge în acest război, după invazia rusă a Ucraine, la sfârşitul lui februarie. Armata britanică estimează că Rusia ”şi-a pierdut peste 30% din eficacitate în lupta terestră”. 

”Asta înseamnă că 50.000 de militari ruşi au fost ucişi sau răniţi în acest conflict, că aproape 1.700 de tancuri ruseşti au fost distruse şi că aproape 4.000 de vehicule blindate aparţinând Rusiei au fost distruse”, potrivit lui Radakin. 

Situaţia în Ucraina urmează să domine dările de seamă ale viitorului premier britanic, care urmează să-l înlocuiască pe Boris Johnson în septembrie. 

”Atunci noi va trebui să-i amintim premierului extraordinara responsabilitate pe care o are în Reagtul Unit, în calitate de putere nucleară”, subliniază el.

Radakin a fost întrebat despre o anechetă jurnalistică prin care BBC a dezvăluit, săptămâna trecută, că forţele speciale brtanice (Special Air Service, SAS) au ucis cel puţin 54 de de persoane în circumstanţe suspecte în Afganistan, fapte ascunse de către ierarhia militară. 

Poliţia militară a stabilit deja că ”acest lucru nu s-a întâmplat”, însă şeful armatei a anunţat că va reexamina problema, în cazul în care apar noi, a respins Radakin acuzaţiile. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite