Propaganda rusă susţine că testele de sânge ale prizonierilor ucraineni arată că au fost supuşi experimentelor
0De la începutul invaziei în Ucraina, propaganda rusă a rostogolit constant ideea că în această ţară s-au făcut experimente cu ciuma, antrax şi alţi patogeni „deosebit de periculoşi”. De această dată, în presa rusă este susţinut faptul că testele de sânge pe care le-au făcut militarilor ucraineni luaţi prizonieri confirmă că au fost supuşi unor experimente.
„Unul dintre exemplele specifice este analiza prelevării de sânge de la militarii ucraineni care au fost capturaţi. Acesta confirmă că pentru o serie de boli, inclusiv cele atipice pentru ucraineni, conţinutul de substanţe corespunzătoare din sânge este de câteva ori, poate de zece ori mai mare decât normele explicabile. Aceasta înseamnă că au fost efectuate experimente relevante pe personalul militar ucrainean, ceea ce înseamnă că au fost efectuate cercetări, dezvoltare şi experimente pe teritoriul Ucrainei în ceea ce priveşte bolile infecţioase extrem de periculoase, care în anumite circumstanţe ar putea fi răspândite”, a declarat luni vicepreşedintele Consiliului Federaţiei, copreşedintele comisiei parlamentare de investigare a activităţilor biolaboratoarelor americane din Ucraina, Konstantin Kosacev, citat TASS.
„Activităţile laboratoarelor biologice din Ucraina şi programul condus de SUA de „reforma” a sistemului de sănătate ucrainean au dus la o creştere incontrolabilă a incidenţei infecţiilor deosebit de periculoase”, a spus Comandantul Forţelor ruse de Apărare împotriva Radiaţiilor, Armelor Chimice şi Biologice, potrivit hotnews.ro.
„Totodată, activităţile laboratoarelor biologice, a căror activitate o monitorizăm încă din 2014, şi programul aşa-zisei reforme a sistemului de sănătate ucrainean implementat de Statele Unite au dus la o creştere incontrolabilă a incidenţei de infecţii deosebit de periculoase şi semnificative din punct de vedere economic”, a spus el.
Kirillov a adăugat că Ucraina, „sub pretextul testării medicamentelor anti-Covid”, a trimis câteva mii de mostre de ser colectate de la pacienţi în Statele Unite, fiind vorba „în primul rând de cele aparţinând grupului etnic slav”.
Imediat după ce Rusia a invadat Ucraina în dimineaţa zilei de 24 februarie, teoria potrivit cărora Ucraina ar dezvolta arme biologice a început să fie răspândită în rândul adepţilor mişcării conspiraţioniste QAnon.