Video Scandal la BAFTA: un regizor se retrage din juriu după un incident rasist în timpul ceremoniei. „A fost complet de neiertat”
0Jonte Richardson, câștigător al premiilor BAFTA pentru scriere, regie și producție, a anunțat că se va retrage de pe lista judecătorilor pentru talente emergente după incidentul petrecut în timpul Premiilor BAFTA pentru Film.

Un incident șocant a zguduit Premiile BAFTA pentru Film, care au avut loc duminică la Royal Festival Hall din Londra.
John Davidson a fost auzit strigând cuvântul „N” în timp ce actorii Delroy Lindo și Michael B. Jordan prezentau premiul pentru efecte vizuale speciale, moment care a stârnit indignare în rândul publicului și al profesioniștilor din industrie. „N” este prescurtare folosită în mod eufemistic pentru cuvântul rasist „nigger”, un termen extrem de ofensator și jignitor la adresa persoanelor de culoare.
Cine este cel care a strigat insulta
John Davidson este un activist scoțian pentru drepturile persoanelor cu sindrom Tourette. El a fost invitatul de onoare al galei deoarece viața sa a inspirat filmul „I Swear”, peliculă nominalizată la BAFTA. Davidson suferă de o formă severă a sindromului Tourette, care include o manifestare rară a afecțiunii care provoacă ticuri verbale involuntare sub formă de cuvinte obscene.
Specialiștii explică faptul că, în astfel de cazuri, creierul emite exact cuvintele pe care persoana încearcă cel mai mult să le suprime, fără ca acestea să reflecte convingerile sau intențiile reale ale individului. Deși organizatorii cunoșteau situația lui Davidson, eșecul a survenit la nivel tehnic: BBC, care a difuzat gala cu o întârziere de două ore, nu a tăiat injuria la montaj, permițând ca aceasta să ajungă la sute de mii de telespectatori.
În urma acestui eveniment, Jonte Richardson, câștigător al premiilor BAFTA pentru scriere, regie și producție, a anunțat că se va retrage din rolul de judecător în panelul de talente emergente.
Richardson a explicat că modul în care organizația a gestionat situația l-a determinat să ia această decizie, subliniind că astfel de comportamente nu pot fi tolerate într-un cadru profesional și public, potrivit dailymail.
„După o profundă reflecție, simt că sunt obligat să mă retrag din panelul de judecată pentru talente emergente BAFTA. Modul în care organizația a gestionat nefericitul incident Tourette cu cuvântul N la premiile de aseară a fost complet de neiertat. Nu pot și nu voi contribui cu timpul, energia și expertiza mea unei organizații care a eșuat în mod repetat în a proteja demnitatea oaspeților săi de culoare, a membrilor și a comunității creative de culoare”, a spus acesta.
Incidentul a atras critici asupra măsurilor de securitate și responsabilitate ale BAFTA, ridicând întrebări despre cum pot fi prevenite situații similare în viitor.
Într-o declarație emisă luni, BAFTA și-a cerut scuze pentru incident și a spus că își asumă „toată responsabilitatea” pentru punerea oaspeților într-o „situație dificilă”.
De asemenea, BBC și-a cerut scuze pentru că nu a editat termenul rasist din difuzare.
„Unii telespectatori au auzit limbaj puternic și ofensator în timpul Premiilor BAFTA pentru Film. Acest lucru a apărut din cauza ticurilor verbale involuntare asociate sindromului Tourette, și, așa cum s-a explicat în timpul ceremoniei, nu a fost intenționat. Ne cerem scuze că acest lucru nu a fost eliminat înainte de difuzare și va fi acum scos din versiunea disponibilă pe BBC iPlayer” , a transmis BBC.
Premiile BAFTA, considerate unul dintre cele mai prestigioase evenimente cinematografice din Regatul Unit, sunt urmărite anual de sute de mii de spectatori și aduc în prim-plan cele mai importante realizări din cinematografia mondială.























































