Actor premiat cu BAFTA, acuzat de viol și agresiune sexuală în Marea Britanie. Micheal Ward este așteptat în fața instanței
0Actorul britanic Micheal Ward, cunoscut pentru rolurile sale din serialele Top Boy, Small Axe și din filmul Blue Story, a fost pus sub acuzare pentru două infracțiuni de viol și trei de agresiune sexuală.

Potrivit Poliției Metropolitane din Londra, faptele ar fi avut loc în ianuarie 2023 și ar viza o singură victimă.
Micheal Ward, în vârstă de 27 de ani, originar din Jamaica și stabilit în Hertfordshire, a transmis prin intermediul unui comunicat:
„Neg categoric acuzațiile care mi se aduc. Am cooperat pe deplin cu poliția pe durata investigației și am încredere totală că, în final, numele meu va fi exonerat.”
Cunoscut publicului din Marea Britanie și internațional, Michael Ward s-a remarcat în 2019 în filmul Blue Story, urmat de rolul Jamie în serialul de succes Netflix Top Boy (2019–2022). A fost premiat de Academia Britanică de Film (BAFTA) în 2020, la categoria „Rising Star” (Revelația anului), și a fost nominalizat în 2021 la BAFTA TV pentru interpretarea sa din Small Axe, relatează BBC.
Actorul va apărea în filmul western american Eddington, o producție care va fi lansată în Marea Britanie pe 22 august 2025.
Micheal Ward este așteptat în fața instanței la Thames Magistrates' Court din Londra, pe 28 august 2025.
„Ofițerii specializați continuă să ofere sprijin femeii care a depus plângerea. Înțelegem impactul emoțional profund pe care astfel de investigații îl pot avea asupra victimelor”, au anunțat autoritățile vineri, 25 iulie.
Catherine Baccas, procuror-șef adjunct al CPS (Crown Prosecution Service) Londra Sud, a transmis:
„În urma unei analize atente a probelor, CPS a autorizat punerea sub acuzare a lui Micheal Ward pentru două fapte de viol, două fapte de penetrare fără consimțământ și o agresiune sexuală.”
„Amintim că suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție și are dreptul la un proces echitabil. Este esențial ca nimic din ceea ce se publică sau distribuie online să nu pericliteze buna desfășurare a procedurilor judiciare.”