Şapte pompieri au fost răniţi în urma unor explozii produse la Kosovska Mitroviţa
0Două explozii s-au produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în oraşul divizat etnic Kosovska Mitroviţa, dintre care una a rănit uşor şapte pompieri, informează AFP, citată de NewsIn.
"Pompierii au fost răniţi de explozia bombelor, dar se află în afara oricărui pericol", a declarat o sursă medicală, sub acoperirea anonimatului.
Prima explozie s-a produs în jurul orei locale 22.00 (23.00 ora României), în apropiere de o cafenea din nordul oraşului Kosovska Mitroviţa, distrugând mai multe maşini, fără a provoca, însă, victime, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei locale, Besim Hoti.
Cea de a doua explozie s-a produs la scurt timp după miezul nopţii (sâmbătă, 1.00 ora României), când un dispozitiv explozibil a fost aruncat într-un grup de pompieri, potrivit lui Hoti. Pompierii stingeau un incediu aprins de un grup de 15-20 de sârbi furioşi, în cartierul Bosnjacka Mahala, din nordul localităţii, populat de albanezi.
Prima explozie i-a înfuriat pe sârbi, care s-au dus în cartierul Bosnjacka Mahala şi au incendiat un local aparţinând unui albanez, potrivit lui Hoti.
Bosnjacka Mahala se află în nordul oraşului, pe malul râului Ibar, care împarte Kosovska Mitroviţa în sudul populat aproape în exclusivitate de albanezi şi nordul unde sunt majoritari sârbii.
O jurnalistă a unui post local de televiziune sârb a fost rănit uşor, la cap, de explozie, a declarat o sursă medicală. Mirjana Nedeljkovici, de la postul de televiziune Most, este în afara oricărui pericol, potrivit aceleiaşi surse.
Forţa NATO în Kosovo, KFOR şi misiunea Uniunii Europene, EULEX, au trimis întăriri în cartierul Bosnjacka Mahala, pentru a împiedica producerea de noi incidente. Sâmbătă dimineaţa, situaţia din nordul oraşului era relativ calmă, dar atmosfera era în continuare tensionată.























































