Ruşii au închis YouTube şi Instagram în Herson, teritoriu aflat sub controlul invadatorilor ruşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Autorităţile militare instaurate de armata rusă în Herson  au trecut la noua etapă de rusificare a regiunii. Reţelele sociale Youtube şi Instagram au fost interzise pe teritoriul aflat sub controlul temporar al ruşilor

Anunţul a fost făcut chiar de aşa numitul purtător de cuvânt al administraţiei de ocupaţie din Herson, Serghei Moroz, conform agenţiei de presă unn.

„La noi, câteva zile în urmă, au fost închise platformele Instagram şi Youtube, acum nu mai avem acces la ele. Dar nu-i nimic, totul este în regulă, ne descurcăm şi fără ele”, a declarat acesta într-un mesaj video postat pe canalul său de Telegram, potrivit Digi24. 

Instagram şi Youtube au fost interzise în Federaţia Rusă, încă de la sfârşitul lunii martie, după ce un tribunal din Moscova a declarat Youtube şi Meta „organizaţii extremiste”. De altfel, noua decizie a forţelor de ocupaţie vine după un şir lung de decizii care au rolul de rusificare a regiunii Herson. Anterior, ruşii au introdus sistemul hibrid de plăţi, ucrainenii putând plăti atât în hrivne (moneda naţională a Ucrainei), cât şi în ruble, urmând ca până în toamna anului 2022 plăţile să fie făcute exclusiv în ruble. 

De asemenea, ruşii au obligat locuitorii regiunii să folosească prefixul telefonic +7, aferent Federaţiei Ruse. Tot în Herson, posturile de televiziune ucrainene au fost bruiate complet, iar singura sursă de „informare” a ucrainenilor au rămas posturile publice de televiziune din Federaţia Rusă. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite