Rusia, somată să plătească 5 miliarde de dolari pentru confiscarea activelor Naftogaz din Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania ucraineană de gaze Naftogaz, deținută de stat, a transmis joi că Moscova a fost somată de o instanță de arbitraj de la Haga să plătească despăgubiri în valoare de 5 miliarde de dolari pentru exproprierea ilegală a activelor sale din Crimeea, care a fost anexată ilegal de Rusia în anul 2014, relatează Reuters.

O „victorie cheie pe frontul energetic”, susține Chernishov. Foto itar-tass (Arhivă).
O „victorie cheie pe frontul energetic”, susține Chernishov. Foto itar-tass (Arhivă).

Directorul general al companiei ucrainene de gaz, Oleksii Chernishov, a descris hotărârea de miercuri a Tribunalului de la Haga de pe lângă Curtea Permanentă de Arbitraj (CPA) ca fiind o „victorie cheie pe frontul energetic” și a susținut că se așteaptă să apară și alte hotărâri în favoarea Ucrainei. 

În ciuda încercărilor Rusiei de a obstrucționa justiția, Tribunalul de Arbitraj a ordonat Rusiei să despăgubească Naftogaz pentru pierderi de 5 miliarde de dolari”, a transmis Naftogaz. 

Rusia trebuie acum să se conformeze acestei decizii, în conformitate cu obligațiile sale în temeiul dreptului internațional", se arată într-un comunicat. 

Rusia, care a lansat o invazie în Ucraina în luna februarie a anului 2020, a anexat Peninsula Crimeea în 2014, atrăgând un val de sancțiuni din partea guvernelor occidentale. 

Rusia și grupul rus Gazprom nu au comentat această decizie.  

Compania ucraineană de gaz a afirmat că, în cazul în care Rusia refuză să plătească, ar putea iniția un „proces de recunoaștere pentru a pune în aplicare sentința pe teritoriul acelor state în care se află activele Federației Ruse". 

Compania, ale cărei active din Crimeea includeau Chornomornaftogaz, care producea cantități semnificative de gaze în Marea Neagră, nu a oferit detalii suplimentare cu privire la activele rusești de peste mări pe care le-ar putea viza.  

Unele active internaționale deținute de ruși, precum ar fi superiahturile deținute de oligarhii ruși, au fost deja vizate de guverne în cadrul sancțiunilor impuse în urma invaziei din Ucraina. 

Naftogaz a inițiat proceduri de arbitraj cu alte șase companii din cadrul grupului Naftogaz în luna octombrie a anului 2016, a precizat aceasta, menționând că hotărârea arbitrală a fost luată după audieri pentru a stabili valoarea compensațiilor, care s-au încheiat în martie 2022. 

Tim Ash, analist la BlueBay Asset Management, a afirmat că hotărârea a fost o „victorie juridică uriașă pentru Ucraina și cred că mai urmează și altele”. 

Naftogaz a purtat discuții cu investitorii cu privire la o restructurare a datoriilor pentru a scoate compania din incapacitatea de plată care durează de câteva luni. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite