Rusia a lansat un val de rachete de croazieră asupra Ucrainei. 14 dintre ele au fost „distruse”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Forţele aeriene ucrainene au anunţat că au doborât 14 rachete de croazieră dintr-un total de 19 lansate de Rusia vineri dimineaţa, un atac ce s-a soldat cu un mort în zona central-estică a Ucrainei, potrivit autorităţilor, informează AFP.

Bombardamente rusești asupra Harkov FOTO EPA-EFE
Bombardamente rusești asupra Harkov FOTO EPA-EFE

"Potrivit datelor preliminare, au fost lansate 19 rachete de croazieră Kh-101 şi KH-155", dintre care 14 au fost "distruse", a anunţat purtătorul de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene.

Acest atac a făcut un mort şi patru răniţi în regiunea Dnipropetrovsk (est-centru), a anunţat guvernatorul regiunii pe Telegram.

Oraşul Harkov, estul Ucrainei, a fost lovit de mai multe rachete ruseşti, au anunţat autorităţile locale în noaptea de joi spre vineri, raportând cel puţin un rănit, relatează AFP.

"Ocupanţii au lovit Harkov de şase ori", a scris şeful administraţiei militare regionale, Oleg Synegubov, pe Telegram, indicând că a fost preluată o persoana rănită.

Raioanele Kholodnohirski şi Șevcenkivski au fost de asemenea atinse de atacuri, a adăugat el, precizând că "potrivit primelor informaţii, proiectilele erau rachete S-300.

Clădiri de locuinţe au fost avariate, a spus Synegubov.

O mină de cărbune situata în Toreţk, în nordul regiunii Doneţk (est), a fost atacată joi după-amiaza, a declarat Ministerul ucrainean al Energiei. O persoană a fost rănită şi au fost înregistrate "pagube semnificative".

Au fost lovite și raioanele Holodnohirski şi Şevcenkivski. Cel puţin o persoană a fost rănită şi mai multe clădiri au fost avariate.

Rachete de croazieră au vizat și Kievul

"Dimineața, am asistat la lansarea rachetelor de croazieră Kh-101 și Kh-555 de pe nouă avioane strategice Tu-95, potrivit primelor rapoarte. Acestea s-au împărțit în mai multe grupuri. Până în prezent, au fost lansate 19 rachete de croazieră. Și avem un rezultat bun din partea apărării aeriene, deoarece 14 rachete au fost distruse”, a anunțat Iurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene.

Ihnat a declarat că rachetele au fost doborâte în regiunile Kiev și Dnipropetrovsk.

"S-au îndreptat inițial spre Dnipro, iar de acolo, unele dintre rachete s-au îndreptat spre Kiev, iar altele au lovit instalații de infrastructură din regiunea Dnipropetrovsk. Din păcate, nu am reușit să le doborâm pe toate. Știm deja că o persoană a fost ucisă", a declarat Ihnat.

După o pauză lungă de 79 de zile, inamicul a reluat loviturile cu rachete de croazieră de pe avioanele strategice Tu-95MS. Anterior, aproximativ 10 bombardiere purtătoare de rachete au tras rachete X-101/555/55 din orașul Engels, regiunea Saratov.

Raidul aerian a durat aproape două ore la Kiev. Însă nicio țintă inamică nu a ajuns în oraș. Mijloacele și personalul de apărare aeriană au distrus toate rachetele care zburau spre Kiev în apropiere de capitală”, a transmis Serhii Popko, șeful administrației militare a orașului Kiev.

Poliția națională ucraineană a postat fotografii cu urmările atacului cu rachete rusești care a lovit regiunea Kiev la începutul zilei de 8 decembrie, a relatat Ukrainska Pravda.

Atac cu rachete de croazieră asupra Kievului FOTO via Ukrainska Pravda
Atac cu rachete de croazieră asupra Kievului FOTO via Ukrainska Pravda

 "Forțele de apărare aeriană s-au descurcat bine. Din păcate, atacul a avariat case, un vehicul, anexe și o conductă de gaz. Nu s-au înregistrat victime”.

Atac cu rachete de croazieră asupra Kievului FOTO via Ukrainska Pravda
Atac cu rachete de croazieră asupra Kievului FOTO via Ukrainska Pravda
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite