Rishi Sunak a devenit oficial noul premier al Marii Britanii: Primul său mesaj din fața Downing Street 10

0
0

Rishi Sunak, ales luni noul lider al conservatorilor britanici, a fost numit oficial, marţi, în funcția de premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea după ce acesta din urmă a acceptat demisia lui Liz Truss.

Rishi Sunak la Downing Street 10 după numirea sa în funcția de premier FOTO EPA-EFE
Rishi Sunak la Downing Street 10 după numirea sa în funcția de premier FOTO EPA-EFE

Noul lider Partidului Conservator din Marea Britanie a fost invitat să formeze guvernul în cadrul unei întrevederi avute marți dimineața la Palatul Buckingham cu regele Charles al III-lea.

Sosit la ora locală 10.07 la Palatul Buckingham, fostul bancher şi ex-ministrul de Finanţe a avut prima sa audienţă cu regele Charles al III-lea.

Rishi Sunak, în vârstă de 42 de ani, este primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani. Totodată, Sunak este al treilea premier britanic din ultimele două luni, notează Agerpres.

Truss crede în „zile mai luminoase” pentru Marea Britanie

Predecesoarea sa, Liz Truss, a rămas în istorie ca a treia femeie premier în Marea Britanie și ca deținătoare a celui mai scurt mandat la Downing Street 10, de doar 44 de zile.

În ultimul discurs susținut la Downing Street 10, Truss a declarat că „urmează zile mai luminoase” pentru Marea Britanie și i-a urat succes succesorului ei.

„Ţara noastră continuă să treacă printr-o furtună. Însă eu cred în Marea Britanie. Eu cred în poporul britanic. Şi ştiu că urmează zile mai luminoase”, a spus ea, înainte de a merge să se întâlnească cu regele Charles al III-lea pentru a-i prezenta oficial demisia.

Urându-i succes lui Sunak pentru „binele” Marii Britanii, Truss a adăugat că încă mai crede într-o mare creştere economică şi în reducerea impozitelor, proiecte pe care a încercat să le pună în aplicare în timpul scurtului său mandat.

„Sunt mai convinsă ca oricând că trebuie să fim îndrăzneţi şi să înfruntăm provocările care ne aşteaptă. Nu avem curaj nu pentru că este greu, ci este greu pentru că nu avem curaj”, a mai declarat Liz Truss.

Sunak se angajează în „decizii dificile”

La rândul său, Rishi Sunak a avertizat marţi că vor trebui luate „decizii dificile” pentru îndreptarea „greşelilor” comise în mandatul lui Liz Truss, împinsă să demisioneze după o furtună financiară provocată de programul său economic, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Doresc să-i aduc un omagiu predecesoare mele Liz Truss (...) Au fost făcute unele greşeli. Nu din rea-voinţă sau rele intenţii. În fapt, chiar dimpotrivă. Dar, cu toate acestea, greşeli”, a declarat Sunak în primul său discurs rostit din faţa reşedinţei oficiale din Downing Street 10.

„Am fost ales lider al partidului meu şi prim-ministru, parţial pentru a le îndrepta. Iar această muncă începe imediat. Voi aşeza stabilitatea şi încrederea economică în centrul programului acestui guvern. Aceasta înseamnă că vor urma decizii dificile”, a continuat el, promiţând să refacă încrederea în politică şi să combată o „criză economică profundă”.

Noul prim-ministru l-a luat în vizor şi pe un alt predecesor, și anume Boris Johnson, afirmând că mandatul care le-a fost încredinţat conservatorilor în urma alegerilor din 2019 nu este proprietatea unei singure persoane şi că va fi ghidat de promisiunile asumate atunci.

Adresându-se unui public confruntat cu creşterea preţurilor la energie şi alimente, Rishi Sunak, unul dintre cei mai bogaţi parlamentari, a spus că este pe deplin conştient de cât de dificilă este situaţia multor britanici.

Tot ceea ce pot spune este că nu sunt descurajat. Sunt conştient de înalta demnitate pe care am acceptat-o şi sper să mă ridic la înălţimea cerinţelor sale”, a declarat el.

„De aceea, mă aflu aici în faţa voastră pregătit să conduc ţara spre viitor. Să pun nevoile voastre deasupra politicii, să construiesc un guvern care să reprezinte cele mai bune tradiţii ale partidului meu. Împreună putem realiza lucruri incredibile”, a dat asigurări noul premier britanic.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite