Regina Elisabeta a Marii Britanii a devenit străbunică
0
Regina Elisabeta a Marii Britanii a devenit străbunică, după ce Autumn Phillips, soţia lui Peter Phillips, fiica prinţesei Anne şi a căpitanului Mark Phillips, a născut o fetiţă, miercuri, se arată într-un comunicat al Palatului Buckingham.
"(Fetiţa, n.r.) este prima dintr-o nouă generaţie", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham.
Micuţa, care are o greutate de 3,86 kilograme, s-a născut la Spitalul Regal din Gloucestershire. Potrivit comunicatului, tatăl a fost prezent la naştere, citat de Mediafax.
Fetiţa este "primul copil al lui Peter şi Autumn, primul nepot al prinţesei Anne şi prima strănepoată a reginei şi a ducelui de Edinbourgh", indică acelaşi document. Astfel, fetiţa este pe locul al doisprezecelea în ordinea succesiunii la tron.























































