Putin le-a spus lui Hollande şi Merkel că va respecta alegerea poporului ucrainean
0Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, le-a transmis omologului său francez, François Hollande, precum şi cancelarului Germaniei, Angela Merkel, că Rusia va respecta rezultatul alegerilor prezidenţiale din Ucraina, informează AFP, potrivit Mediafax.
Liderul de la Kremlin a discutat la telefon cu cei doi lideri europeni cu o zi înaintea scrutinului prezidenţial din Ucraina, oferind asigurări, potrivit unui comunicat al preşedinţiei franceze, că Federaţia Rusă va respecta rezultatul votului.
„Cei trei lideri au convenit că este în interesul stabilităţii Ucrainei ca alegerile de duminică să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Este necesar continuarea procesului de dialog naţional, care trebuie să contribuie la pregătirea reformei constituţionale”, se arată într-un comunicat transmis de Palatul Élysée.
Totodată, cei trei lideri europeni au stabilit că este necesară păstrarea dialogului despre situaţia din Ucraina. François Hollande, Angela Merkel şi Vladimir Putin au mai discutat şi despre nevoia de a reglementa cât mai repede problemele de aprovizionare cu gaze a Ucrainei.
Duminică, peste 36 de milioane de alegători din Ucraina sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi alege preşedintele ţării. Procesul electoral este marcat de violenţe, în special în regiunea Slaviansk, acolo unde armata ucraineană încearcă sa reia controlul clădirilor guvernamentale confiscate de insurgenţii proruşi. Confruntările armate dintre cele două părţi s-au soldat până în prezent cu peste 150 de morţi.
O situaţie şi mai dificilă este în regiunea Doneţk, acolo unde miliţiile proruse au anunţat că nu vor permite desfăşurarea scrutinului de duminică, deoarece consideră actuala putere de la Kiev ca fiind ilegitimă.
Conform sondajelor de opinie, favoritul pentru fotoliul prezidenţial din Ucraina este afaceristul Petro Poroşenko, supranumit „regele ciocolatei”, care a câştigat susţinerea electoratului prin atitudinea sa împăciuitoare între planurile pro-europene a Ucrainei şi relaţiile cu Rusia.
Citeşte şi:
Alegerile prezidenţiale din Ucraina, un pas mai aproape de stabilitate
Ucrainenii vor vota duminică în cadrul alegerilor prezidenţiale anticipate, aşteptate să fie un pas crucial pe calea rezolvării crizei care a cuprins ţara în ultimele luni, însă separatiştii din est nu renunţă la ameninţările de boicotare a procesului de vot. Alegerile ar putea uni vestul şi estul ţării, puternic divizate în ultimele şase luni de confruntări între proeuropeni şi proruşi sau ar putea alimenta noi tensiuni.
Alegerile prezidenţiale din Ucraina, programate să aibă loc mâine, 25 mai, se vor desfăşura şi în oraşul de la malul Mării Negre, Odessa. Programate iniţial pe data de 29 martie, aceste alegeri au fost mutate în mai datorită protestelor violente ce au cuprins întreg teritoriul ucrainean.
Regiunile Doneţk şi Lugansk au fuzionat, în scris, într-un nou stat, „Republica Novorossia”
Cu doar o zi înaintea scrutinului prezidenţial de duminică, regiunile ucrainene Doneţk şi Lugansk au format sâmbătă „Republica Novorossia”, după ce liderii autoproclamaţi ai acestor regiuni au semnat un acord în acest sens, ce are ca scop „rezolvarea” problemelor politice din estul Ucrainei, relatează Russia Today.