Publicaţie germană: Guvernul Merkel deţine dovezi că Huawei a colaborat cu spionajul chinez

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul german se află în posesia unor probe care arată că Huawei, primul producător mondial de echipament de telecomunicaţii, a colaborat cu serviciile chineze de informaţii, dezvăluie în ediţia de miercuri Handelsblatt, relatează Reuters.

”La sfârşitul lui 2018, Statele Unite ne-au trimis informaţii potrivit cărora Huawei a cooperat în mod dovedit cu autorităţile chineze în domeniul securităţii”, scrie ziarul, cirând un document confidenţial de la Ministerul german de Externe.

Contactate de Reuters, nici diplomaţia germană şi nici Huawei nu au comentat dezvăluirile.

Dezvăluirile Handelsblatt ar urma să alimenteze o dezbatere aprigă în interiorul Guvernului german cu privire la problema excluderii sau nu a Huawei de la dezvoltarea pe teritoriul german a unei reţele mobile de generaţia cincea (5G).

Washingtonul acuză Huawei de spionaj în contul Beijingului şi îşi îndeamnă aliaţii să nu se aprovizioneze de la grupul chinez în construirea reţelelor lor 5G.

Huawei respinge aceste acuzaţii.

Partidul Social-Democratgerman (SPD), care face parte din Guvern alături de Uniunea Creştin Democrată (CDU) şi Uniunea Creştin Socială (CSU), reclamă excluderea specialistului chinez în echipamente de reţea, însă conservatorii Angelei Merkel sunt împărţiţi, în contextul în care operatorii germani - cu toţii clienţi ai Huawei - avertizează că interzicerea grupului chinez ar antrena întârzieri importante şi ar costa miliarde de euro.

Comisia Europeană (CE) urma să oublice miercuri un ansamblu de directive menite să definească o poziţie comună în acest subiect.

Compania Huawei a transmis un drept la replică, în care precizează:

„Huawei Technologies nu a făcut şi nu va face niciodată ceva care să compromită securitatea reţelelor şi a datelor clienţilor companiei.

Articolul publicat de Handelsblatt repetă aceleaşi supoziţii vechi şi nefondate, fără să ofere vreun fel de dovezi clare”.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite