Video Proteste violente cu gaze lacrimogene și tunuri de apă în Georgia. Guvernul prorus a anunțat suspendarea negocierilor cu UE
0Proteste violente în Georgia, unde mii de oamenii au ieșit în stradă, nemulțumiți de decizia guvernului prorus de suspendare a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. S-au folosit gaze lacrimogene și tunuri de apă.
Protestatarii, care purtau steaguri ale Georgiei și ale UE, s-au îndreptat spre clădirea parlamentului. Acolo au aruncat cu artificii în polițiștii care încercau să îi disperseze.
Elene Khoshtaria, un lider al celui mai mare partid de opoziție din Georgia, Coaliția pentru schimbare, și-a rupt mâna în timpul represiunii de joi, pe care a comparat-o cu „tacticile poliției din Rusia și Belarus”, potrivit reuters.
„Nu avem de gând să cedăm, nu avem de gând să renunțăm. Dar cred că comunitatea internațională ar trebui să se gândească cum să sprijine oamenii care cred cu adevărat în valorile europene”, a declarat Elene Khoshtaria.
Potrivit publicației citate, sute de angajați ai ministerelor afacerilor externe, apărării, educației și justiției au semnat vineri scrisori deschise în care „denunță înghețarea negocierilor ca fiind neconstituțională”.
Partidul de guvernământ Visul Georgian, care a obținut aproape 54% din voturi în alegerile din octombrie, despre care partidele de opoziție spun că au fost fraudate, a anunțat că îngheață negocierile de aderare din cauza a ceea ce a numit „șantajul” UE asupra Georgiei.
„Ei (UE) cer Georgiei nu reforme, ci măsuri care ar însemna respingerea demnităţii noastre. Acestea includ abolirea legii privind transparența ONG-urilor, abrogarea legii împotriva propagandei LGBT, impunerea de sancțiuni, prăbușirea deliberată a economiei Georgiei, eliberarea lui Mihail Saakașvili, și mai mult. Vom merge mai departe spre Uniunea Europeană cu demnitate. Având în vedere toate cele de mai sus, azi am decis să nu punem tema deschiderii negocierilor cu Uniunea Europeană pe ordinea de zi până la sfârșitul anului 2028. În plus, refuzăm orice granturi din partea Uniunii Europene până la sfârșitul anului 2028”, a declarat premierul geoorgian Irakli Kobahidze.
Președinta Georgiei, Salome Zurabișvili, s-a solidarizat cu manifestanții. Într-un mesaj pe rețeaua X, Zurabișvili a susținut că țara sa, la fel ca România este ținta Rusiei.