Programul secret de drone al Ucrainei: de la invizibilitate la rază de acțiune de sute de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drona de luptă Vidsici nu este doar dificil de interceptat, ci și aproape imposibil de auzit, spune producătorul ei, care susține că este într-un anumit grad „invizibilă”, relatează CNN.

Drona de luptă Vidsici FOTO via CNN
Drona de luptă Vidsici FOTO via CNN

Valerii Borovik – care se numără printre dezvoltatorii acestor dispozitive, în număr tot mai mare de la prima invazie a Rusiei - spune că această dronă, care înseamnă „respingătoarea”, este concepută pentru a ataca pozițiile rusești și este „foarte discretă”.

Un prim val de dezvoltatori de drone a apărut după ce Rusia a ocupat Crimeea și porțiuni din regiunea Donbass, în 2014, iar al doilea, după ce Moscova și-a lansat invazia sa pe scară largă.

Vehiculele aeriene fără pilot (UAV) au fost desfășurate inițial pe câmpul de luptă cu scopul de a sprijini artileria în privința localizării țintelor. În prezent, mulți suspectează că acestea sunt folosite inclusiv pentru a lovi obiective adânc în teritoriul Rusiei.

Borovik a dezvăluit că, împreună cu echipa sa, a proiectat drona Vidsici pentru misiuni de luptă împreună cu dronele de supraveghere tot de concepție proprie.

Are o rază de 40 de kilometri și poate purta un focos de două sau trei kilograme. Ne concentrăm atacurile în principal asupra echipamentelor rusești extrem de scumpe”, a explicat el.

Borovik spune că firma sa este pe cale de a-și mări producția după ce a semnat un acord cu o fabrică din Ucraina, și anume de la 50 de drone pe lună la peste 1.000; în plus, ei pot pune la dispoziție mai multe modele, de toate formele și dimensiunile.

Munca sa este doar o mică parte a unei industrii clădite pe baza ingeniozității și a instinctului de supraviețuire ucrainean, pe care guvernul și armata țării sunt dornice să o sprijine.

 „Armata de drone”

Producătorii internaționali și autohtoni drone se prezintă devreme pe un câmp deschis de la periferia Kievului, pentru a participa la un concurs organizat de Ministerul pentru Transformare Digitală.

„Astăzi studiem propunerile dezvoltatorilor de drone FPV (First Person View)”, spune premierul și ministrul pentru Transformare Digitală, Mihailo Fedorov, înainte de a-i examina pe participanți.

„La fiecare câteva săptămâni, realizăm diverse studii, vedem ce se întâmplă în această direcție, căutăm noi dezvoltatori de drone, studiem rezultatele”, explică Fedorov. „Este foarte important pentru noi să găsim companii care pot avea volum, să analizăm noi formate de utilizare, deoarece acesta este un război tehnologic".

Evenimentul îi pune la încercare pe creatorii de drone, forțându-le invențiile să își demonstreze capacitățile în atacarea țintelor de la sol, în urmărirea dronelor cu aripă fixă și chiar în lupte între drone. Evenimentul atrage genul de public pe care te-ai aștepta să-l vezi la întruniri ale pasionaților de jocuri sau de tehnologie: oameni creativi și în generali mult prea tineri pentru a avea experiență de luptă.

„Dronele FPF devin din ce în ce mai relevante pe linia frontului, deoarece reprezintă o oportunitate de a efectua lovituri țintite, ajutând la reducerea focalizării artileriei. Așa că avem nevoie de zeci de mii de drone FPV în fiecare lună”, explică el.

Totul face parte dintr-o inițiativă guvernamentală numită „Armata de drone”, în urma căreia au fost relaxate restricțiile de import și taxele pentru tehnologia dronelor, stimulând astfel dezvoltarea unei industrii locale pentru a aproviziona mai bine armata țării. Iar mulți dintre producătorii prezenți la eveniment sunt dornici să ia parte, fiind deschiși să își adapteze creațiile la nevoile militare, sperând în același timp să obțină sprijinul guvernului ucrainean pentru a mări producția.

Drona noastră s-a dovedit a fi foarte eficientă, pentru că se dezasamblează rapid și poți lucra imediat după 5 minute”, spune Denis Sega, unul dintre operatorii prezenți la eveniment. „Poți părăsi rapid zona de lucru pentru a salva viețile piloților noștri".

Sega spune că dronele au fost un hobby înainte de război, apoi au devenit indispensabile. „Sunt foarte ușor de folosit, mai ales dacă pilotul a mai dirijat drone similare", adaugă el. „Cred că [piloții] vor înțelege intuitiv cum să lucreze cu ele."

Responsabilul cu achiziția de drone pentru armata ucraineană, generalul de brigadă Iurii Șciihol, subliniază că dronele au schimbat războiul și susține că Kievul poate folosi toate tipurile de drone.

„Fiecare tip de dronă are o aplicație complet diferită", spune Șciihol, care este șeful Serviciului de Stat de Comunicații Speciale al Ucrainei. „Sunt necesare atât drone ieftine, cât și drone scumpe. Și drone cu diferite tipuri de comunicare. Cu cât avem mai multe modele, cu cât avem mai multe canale de comunicare și cu atât mai eficientă va fi munca noastră."

 „Aproximativ 30 de companii din Ucraina produc deja în masă aceste drone, iar obiectivul nostru este să achiziționăm până la 200.000 de drone până la sfârșitul anului. Până în prezent am semnat contracte pentru achiziționarea a 2.000 de bucăți, iar asta este doar pentru câteva săptămâni. În fiecare săptămână, acest proces este extins."

Cantitatea și versatilitatea sunt esențiale - mai ales pe măsură ce Ucraina extinde domeniul de aplicare al programului său de drone, precum și utilizarea acestora pe câmpul de luptă.

Până la Moscova

Atunci când regiunea Moscovei a fost ținta dronelor marți, Kremlinul s-a grăbit să dea vina pe Ucraina. Dar cine anume a lansat dronele, ce tip de drone sunt și de unde au fost lansate rămâne un mister.

Atacurile recente asupra rafinăriilor de petrol rusești și a altor obiective indică faptul că Ucraina dezvoltă modele care pot pătrunde mai adânc pe teritoriul rusesc, dar cu încărcături limitate.

Imaginile cu dronele care se îndreptau marți spre Moscova și fragmentele care ar fi fost fotografiate la sol sunt departe de a fi concludente. Totuși, unul dintre modele, cu un design specific al aripilor Vulcan, pare să fie similar cu o dronă folosită împotriva unei rafinării de petrol rusești din Ilisk la începutul lunii mai. Voluntarii ucraineni au postat imagini care ar fi arătat lansarea acelei drone și incendiul de la Ilisk.

La acea vreme, Serhii Pritula, a cărui fundație a strâns bani pentru noi programe de drone, a scris pe Twitter: „Vă amintiți de marea noastră campanie de crowdfunding «Pentru răzbunare»? UAV-uri kamikaze cu raza de acțiune de până la 1000 km. Ei bine... Nu putem nici să confirmăm, nici să infirmăm, dar unele depozite de petrol rusești au trecut prin momente grele în ultima vreme. Rafinăria de petrol Ilski din Kuban, de pildă."

Alte atacuri cu drone ucrainene, folosind vehicule sovietice recondiționate, au vizat baze aeriene rusești, provocând ceea ce pare să fi fost pagube limitate.

O dronă ucraineană cu rază de acțiune mai mare este UJ-22, fabricată de Ukrjet; aceasta ar avea o rază de acțiune de până la 800 de kilometri. O dronă asemănătoare fie s-a prăbușit singură, fie a fost doborâtă la aproximativ 100 km de Moscova în februarie. Autoritățile ruse au raportat că aceasta nu a provocat pagube.

Postând o imagine a dronei prăbușite, oficialul ucrainean Anton Gerașcenko a comentat că aceasta se afla la peste 500 km de graniță, adăugând: „În curând, Putin s-ar putea să se teamă foarte tare să se arate în public, deoarece dronele pot ajunge la distanțe mari”.

Nu este clar dacă printre dronele trimise spre Moscova săptămâna aceasta s-a aflat și vreo UJ-22, dar cu o viteză de doar 120 km/oră și o sarcină utilă modestă, nu este de așteptat ca aceasta să provoace daune masive.

Ucraina nu a recunoscut în mod direct că a efectuat atacul, dar când a fost întrebat dacă dronele ucrainene ar putea ajunge la Moscova, Fedorov a admis că au existat unele progrese pe acest front.

Intensificăm producția de drone cu rază lungă de acțiune. Nu pot comenta detaliile misiunilor. Dar, în această direcție, are loc și o anumită revoluție în ceea ce privește multiplicarea producției”, a spus el.

Mulți dintre dezvoltatorii prezenți la concursul de drone recunosc că lucrează la dezvoltarea de drone care pot zbura pe distanțe mai lungi și pot transporta încărcături utile mult mai mari.

Unii au avut deja succes, iar Borovik se află printre ei.

De la 15 kilometri până la 700 de kilometri, în funcție de focos. Cu un [focos[ de 20 de kilograme, putem merge până la Moscova” , susține el.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite