Prinţesa Kate Middleton a făcut marele anunţ: cancerul său a intrat în remisie

0
Publicat:

Kate Middleton, soţia Prinţului Willian al Marii Britanii, a postat marţi un anunţ potrivit căruia cancerul pentru care s-a tratat pe tot parcursul anului trecut a intrat în remisie.

Kate Middleton, fericită că boala sa a intrat în remisie. Foto Profimedia
Kate Middleton, fericită că boala sa a intrat în remisie. Foto Profimedia

„Aşa cum ştiu toţi cei care au primit un diagnostic de cancer, ai nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Este o uşurare să fiu acum în remisie şi rămân concentrată pe recuperare”, a scris soţia prinţului William într-un mesaj publicat pe reţelele de socializare.

„Cu toate acestea, aştept cu nerăbdare un an plin de satisfacţii. Sunt multe lucruri pe care le aştept cu nerăbdare în anul care va urma. Vă mulţumesc tuturor pentru sprijinul vostru continuu”, a adăugat ea.

Vă reamintim că în martie 2024, Kate Middleton a dezvăluit că a fost diagnosticată cu cancer, a cărui natură nu a fost făcută publică, şi că a început să urmeze un tratament medical bazat pe şedinţe de chimioterapie, lucru ce a împiedicat-o o vreme să participe la evenimentele publice ale familiei regale.

Kate, care a împlinit vârsta de 43 de ani pe 9 ianuarie, a vizitat marţi spitalul Royal Marsden din Londra, unde a primit tratament împotriva cancerului, cu scopul de a le mulţumi medicilor şi de a oferi sprijin moral pacienţilor internaţi în acea clinică. În timpul vizitei, ea a ţinut să salute „munca extraordinară” realizată în acest spital britanic, potrivit Agerpres.

Evenimentul de la Royal Marsden Hospital din centrul Londrei a reprezentat prima ei vizită oficială singură, după ce şi-a reluat angajamentele oficiale.

„Am vrut să vin pentru a-mi exprima sprijinul faţă de cei care urmează un tratament şi care trec printr-o perioadă atât de dificilă. Să intru aici pe intrarea principală, după ce am făcut atât de multe vizite discrete şi private reprezintă ceva mai degrabă simpatic”, a declarat prinţesa britanică în faţa clinicii, situată în cartierul Chelsea din estul capitalei Regatului Unit.

Prinţesa Kate a petrecut aproximativ o oră în spitalul londonez, timp în care a stat de vorbă cu mai mulţi pacienţi, inclusiv cu o femeie aflată la preima şedinţă de chimioterapie.

Regele Charles, în vârstă de 76 de ani, a anunţat la rândul său anul trecut că a fost diagnosticat cu cancer. O sursă de la Palatul Buckingham a dezvăluit că tratamentul suveranului britanic evoluează într-o direcţie bună şi că acesta va continua şi pe parcursul anului 2025.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite