Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, îi cere lui May să „să revoce imediat” Articolul 50 şi un nou referendum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO standard.co.uk
FOTO standard.co.uk

Primarul laburist al Londrei Sadiq Khan s-a declarat miercuri seara, după respingerea moţiunii de cenzură a partidului din care face parte contra Guvernului, „dezamăgit (de faptul că) conservatorii au pus interesul politic mai presus de interesul naţional”.

Khan a cerut Guvernului Theresei May, într-un mesaj postat pe Twitter, ”să revoce imediat” Articolul 50 al Tratatului Uniunii Europene.

”Dacă nu putem avea noi alegeri, poporul britanic trebuie să aibă dreptul să spună ultimul cuvânt şi posibilitatea să rămână în UE”, a pledat el.

În acelaşi timp, Partidul Liberal democrat (Lib-Dem) sunt dispuşi să participe la negocieri cu premierul Theresa May în vederea ieşirii din impasul Brexitului, a anunţat miercuri seara, după respingerea moţiunii de cenzură laburiste în Camera Cominelor Sir Ed Davey, relatează BBC News.

Deputatul lideral-democrat a îndemnat-o însă pe şefa Guvernului să elimine opţiunea unui Brexit fără acord.

El a pledat de asemenea ca Guvernul să nu excludă o amânare a datei Brexitului, prevăzut la 29 martie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite