Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, ultimul său discurs privind Starea Uniunii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se va prezenta miercuri în Parlamentul European de la Strasbourg pentru a rosti ultimul său discurs cu privire la Starea Uniunii, despre care a spus că va fi un moment al bilanţurilor, nu „un testament“, notează AFP.  Discursul va începe la ora 10.00, ora României.

Acesta este cel mai important eveniment după vacanţa politică europeană: preşedintele executivului european, la fel ca în fiecare an în septembrie (din 2010), vine să prezinte bilanţul celor 12 luni scurse şi priorităţile pentru anul următor. Dar cu opt luni înainte de alegerile europene, momentul are o miză specială.

Mandatul Comisiei Juncker, care se încheie oficial la 31 octombrie 2019, a fost marcat de apariţia unor noi crize şi provocări.

UE nu şi-a reformat încă normele cu privire la azil, depăşite de criza migraţiei din 2015.

Liderii europeni au convenit în iunie asupra unor noi strategii pentru a rezolva această problemă până acum nerezolvată, pe care Comisia trebuie să o pună în practică: accelerarea întoarcerii în ţările de origine a migranţilor care nu sunt eligibili pentru protecţie internaţională, aprofundarea relaţiilor cu Africa şi asistenţa pentru dezvoltare.

Pentru o mai bună supraveghere şi protejare a frontierelor sale externe, Comisia doreşte, de asemenea, să dezvolte agenţia europeană Frontex şi se aşteaptă un anunţ privind desfăşurarea a 10.000 de poliţişti de frontieră după 2020.

Migraţia face parte dintre problemele confiscate de mişcările populiste şi eurosceptice, a se citi anti-europene, care s-au consolidat în ultimii ani şi împotriva cărora Comisia Juncker a trebuit să îşi intensifice retorica, de la Ungaria la Italia.

Executivul european trebuie de asemenea să răspundă unei preocupări crescânde nu numai între liderii europeni, ci şi printre deputaţii europeni în vederea alegerilor preconizate pentru sfârşitul lunii mai 2019: dezinformarea pe internet şi reţelele sociale şi suspiciunile de manipulare care au avut un cuvânt de spus în numeroase alegeri majore.

Acest discurs va fi şi ultimul înainte de data anunţată privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, la 29 martie 2019.

Cu toate că Jean-Claude Juncker a încercat să lase gestionarea acestor discuţii pe seama negociatorului şef al UE, Michel Barnier, va fi dificil pentru el să eludeze subiectul în discursul privind Starea Uniunii, în timp ce cele două tabere se străduiesc să respecte calendarul de negocieri pe care şi l-au fixat.

Chiar dacă Comisia nu doreşte încă să facă un 'bilanţ' al mandatului său, europarlamentarii ar putea să facă totuşi unul înainte de începerea campaniei electorale.

Premierul Ungariei,  va asista la şedinţa în care se va discuta despre statul de drept din ţara sa

Premierul Viktor Orbán va participa marţi la o dezbatere privind statul de drept în Ungaria, înainte ca deputaţii europeni să voteze miercuri în legătură cu necesitatea UE de a acţiona pentru a contracara riscul unei încălcări grave a valorilor UE. Aceasta ar fi prima dată când Parlamentul recomandă să fie activat Articolul 7.

Denumit în media şi ”opţiunea nucleară”, articolul 7 din Tratatul Uniunii Europene prevede un mecanism de întărire a valorile UE. Conform 7(1), Consiliul poate stabili că există un risc clar de încălcare serioasă a valorilor UE de către un stat membru, prevenind o încălcare efectivă prin anumite recomandări specifice adresate respectivului stat membru.

Articolul 7 poate fi activat de o treime din statele membre, de Parlament sau de Comisie. Consiliul trebuie să adopte o decizie cu o majoritate de patru cincimi după ce a primit consimţământul Parlamentului, care trebuie dat cu două treimi din voturile exprimate şi majoritatea absolută a deputaţilor.Următoarea etapă este articolul 7(2) prin care Comisia sau Consiliul pot stabili o încălcare efectivă, la propunerea a unei treimi din statele membre. Consiliul trebuie să decidă în unanimitate şi Parlamentul trebuie să îşi dea acordul. Articolul 7(3) prevede sancţiuni, cum ar fi suspendarea dreptului de vot.

Guvernul ungar a adoptat luni un ton sfidător la adresa Uniunii Europene, cu două zile înaintea unui vot în Parlamentul European care ar putea duce la sancţiuni împotriva Budapestei pentru încălcarea valorilor fundamentale ale UE, notează dpa. 

Opoziţia acuză guvernul naţionalist condus de Viktor Orban de erodarea instituţiilor democratice, obstrucţionarea presei critice şi marginalizarea sectorului neguvernamental.

Controversa va cunoaşte un nou episod miercuri, când eurodeputaţii vor decide dacă lansează sau nu procedura contra Ungariei privind statul de drept. Membrii PE vor supune la vot un raport elaborat de eurodeputata Judith Sargentini (din grupul Verzilor) care constată ''un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene" şi cere activarea procedurii articolului 7 din Tratatul UE.

Procedura care priveşte acest articol, invocat deja în cazul Poloniei, ar putea duce în final la privarea Ungariei de dreptul său de vot în Consiliul UE şi Consiliul European, cu condiţia unui vot unanim în acest sens al celorlalte state membre.

Potrivit ministrului de externe ungar Peter Szijjarto, raportul Sargentini reprezintă o 'colecţie de minciuni'. ''Raportul este un atac jignitor asupra Ungariei - o încercare de răzbunare pentru că Ungaria îşi protejează frontierele şi nu este dispusă să preia migranţi ilegali'', a afirmat Szijjarto luni, la Budapesta.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, i-a acuzat pe europarlamentarii liberali şi de stânga că desfăşoară o „vânătoare de vrăjitoare“ menită să reducă la tăcere poziţia Budapestei în chestiunea migraţiei.

Liderul grupului PPE din Parlamentul European, conservatorul german Manfred Weber, i-a transmis şefului executivului ungar că va lua poziţie împotriva Ungariei dacă nu răspunde îngrijorărilor UE faţă de încălcarea valorilor democratice în ţara sa.

„Mă aştept ca premierul ungar să se apropie de partenerii UE şi să îşi manifeste intenţia de a face compromisuri“, a afirmat Weber într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

„Dacă acest lucru nu se întâmplă, noi în PPE trebuie să spunem: Valorile noastre nu sunt negociabile. Guvernul ungar urmează în prezent o cale care îi îngrijorează pe mulţi“, a mai spus liderul grupului PPE.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite